Daniel Aurelian Rădulescu

Încerc într-un târziu să aflu ce-i esență din trecerea prin timp, galop de existență, căci naștere și moarte nu ar avea mobil la om, la vertebrate!?... Cum moartea-i la bacil... ... indus în

Ce liniște-i când doarme un cățeluș Înghemuit, topit... Cum se scufundă În moale somn al corpului de pluș Cu tresăriri ce-i mișcă guleraș cu fundă. E parcă numai cap și-un pântece rotund Căci

... mi s-a acordat pe neașteptate un armistițiu legat de sănătate; nu știu, pân’ la alt solțstițiu?... ... parcă nu s-a-ntâmplat nimic, n-am fost eu suferind și stau chitic, neobservat, să nu

Eram în pană acută de orice inspirație și-am ascultat, pierzându-mă, ”Când vine seara și lumini se aprind...”... Mi-am regăsit tentație călătorind în minte cu-ochi deschiși pe stradă, vara. E

Să nu muncești și s-ai venit, ai pomenit? Sau să muncești, să fi furat, e de-acceptat? Să îți pierzi timp în pregătit, ai pomenit? Sau să-ți plătești testul perfect, este

Aproape neînțeles, sau sigur evitat din frică, Este ca un torent se prăvălind nestăpânit, sălbatic Pornit din picătura pură din ghețarul arctic Ce s-a-nălțat rece mister ... își alegând timpul

O odă ar merita ce leacul făptuiește; Resuscitare când bătaia e pierdută Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută Ce stă să cadă în trădare mișelește. Nu-i doar uzura inamic de

E previzibil ’n tot ce face Și din drum drept, îl faci o curbă! Introvertit îl poți desface... Nelimitat, tot îl perturbă! Sau poate că nu-i previzibil, Căci stabilit definitiv Se schimbă;

Minuscul pus pe-o ață-n fundă Să-nțepe sân pentr-o strigare E-atât de mic să dea profundă O dragoste... Mai bine-i mare! Chiar de-i cu ciucuri albi curați În amestec cu-nroșiri timide Mai

Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător, Cu deget să-l arăți pe stradă, să îi atingi firul de păr, Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri Și niciodată tați și mame n-ar naște

Ochii își țintesc inexpresivi printre carouri reci de gard Și mâinile și le întind -ai nu știu cui- mai mulți copii; Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard, Speriați

O dâră verde iese din albă neaua-n crustă Pe aleea de castani ce-o știu pe dinafară De când îmi petreceam vacanțele de vară... E banca îngropată în gându-mi fără vârstă. M-aștern în loc de omăt

Când dragostea începe să se scurgă, Nu mai e unica ce-a fost cândva, etanșă; Reproșuri îi iau loc în avalanșă Și căi din una-s două să parcurgă. Din orice zâmbet, rictus e, sarcasm Și caldul

Ah, vino iar, coboară, Din steaua strălucindă Fă alb de nea oglindă... Torent de primăvară! Mă mângăie pe obraz Cu plușul cald, suav Topește-mi ger bolnav... Fă iar păduri topaz! Fă-mi

O întrevăd din sunet se repetând în ecou Croa, croa... pe gri noros de cer de plumb pustiu, În balans de-o acoladă pătând uni tablou De-un negru pur, de-un straniu reamintind sicriu. E doar

Viața e o autostradă cu multe miliarde de benzi pe care se intră cu echipament furnizat și se rulează între puncte de control, cu plată pentru privilegiul participării, iar din loc în loc, fără

A spart gura târgului umplând strada de plombe, Împrăștiindu-și zebrele în căutarea leilor rari, Lăsând trecutul alandala cu accidentări în catacombe Cu tinerele ahtiate tot sărind prag după prag,

Epuizat se scurge timp de nopți geroase Și lungi de-au fost tot nu-i odihnă-n mintea-n plin de negru Zdrobindu-și liniștea în scrâșnetul de tălpi ce calcă oase Cernute albe dinspre cer,

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason... Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere. Pierdut îs de-o

Din două universuri, care ți-e cel mai sfânt; Necunoscutul nimeni râvnit din neștiință Sau semenii ce-i știi culcați demult, pământ, Rămași de rădăcini, să ne sorbim conștiință? La praf stelar

În zilele de iarnă, scurte, Se moare în ”part time” ce e fire Înspre nopți lăsând, nefiind să-nvârte, Himere morții... s-o inspire. Cum vis fugar topit real e Și negrul cer în alb topește, În

Ca la bătrâni, dacă nu-i ai Să-i cumperi, că oricum te costă!... Și pe nevastă s-o faci fostă Și de nu au, tu să le dai?!? Veșnic prezenți în a da sfaturi Nu-și fac din rezultat probleme, Că

Deși limfatic de o vreme La tot ce-i sex, legat de os Și munca e motiv de-a geme... Rămân de fel, vertiginos. Chiar dacă uit de azi pe mâine Și doar în gând mai sunt frumos, Utilul zilnic ca

Rotundul viciu escaladă Se face-n cumul de sechele Cu iz de lemn bătut în ladă Și vânăt roșu... îl făcând, piele. Ambiția e doar în lene De inerție la schimbare, Punând în spatele la gene Și