primăvară la pas prin orașul de ceară

De cand astept un sotron, elian? am facut cercuri pe plaja, pe scara si-n curtea veche... alta decat cea in care ai poza stand levantin, pe caldaram... tu-mi scrii aici un cantec trist... am luat din el firele bune si le-am facut case de sotron...\"umblă o primăvară despletită pe străzi
să (NU) aruncăm cu pietre în ea\"


\"...fir de aur trecând peste imaginea mea călătoare
tu nu ești aici...

...am multe monezi ale anotimpurilor trecute
prin buzunarele hainei mele de casă
le înșir pe podea și râd...


...sar într-un picior mă răsucesc apoi fără grație
într-o piruetă ce s-ar fi vrut perfectă cândva...\"

la fiecare fereastră o vyyyydră... zâmbind.. pe fiecare cal de lemn, un razvan suduind... elian, zidul de pe plaja-i al tau... Iann, mai mare cu o luna de an... (secret... am dat de zidul alb si la \"go\"... nu stiam ca exista si acolo asa ceva... oricum, sotronul asta nu-l avem decat noi)

de câte ori apari în pagina mea mă întreb dacă oamenii vor mai citi textul meu sau doar comentariile:)))

toate cântecele mele sunt triste dar la șotron sunt cel mai bun, câștig mereu

nu am înțeles cine e răzvan care suduie de pe calul de lemn

am înțeles însă că ți-au plăcut oareșce versuri de aici și asta e de bine, mă gândesc...

elian stând levantin pe caldarâm

asta e o poezea de care sunt mândră, îmi place la nebunie de ea(deocamdată:)

ei, Adela, am văzut intrând pe pagina ta că ești din Cluj-Napoca...

trebuie să îți spun repede că eu nu prea mă omor după onoruri, vreau să spun stele galbene sau roșii, sincer, le prefer pe cele verzi care să mă aducă la realitate pe texte, adică niște critici care să îmi sublinieze greșelile, erorile

o stea dinspre Cluj o primesc tresărind oarecum, îți mulțumesc, semănătoareo de stele agonistice,

cu simpatie declarată și asumată,

Iesind din gama jocului, serios vorbind, este un poem grav. Ia doar scara versurilor

\"la fiecare fereastră o hidră zâmbind
....................................
umblă o primăvară despletită pe străzi
.........................................
apă și iubire sălcie nebunesc carnaval
focuri păgâne rotind sori și desenând umbre stinghere
tu nu ești aici

pasional pas-de-deux cu ghiocei și violete uscate\"

si ai un micropoem in care nuante grave canta a primavara, a carnaval, a nostalgie si-a poezie. Tonurile de tristete armonizeaza cu schimbarile de planuri. De la fereasta, in strada, in casa si iar pe strada, cu final, langa caseta cu \"ghiocei și violete uscate\"... \"pasional pas-de-deux\". Iau zidul alb si-ti dau steaua de mare... Evident ca mi-a placut, dar nu prin orasul de ceara.

de nu reveneai nu erai tu, Ioan-Mircea Popovici, aprigule matematicar, să fiu al barbilianului de nu mă bucur de data asta

îți mulțumesc, Iann, pentru aceasta stea de mare, o pun în sertar

PS: pune un zid ab repede pe pagina agoniei, abia aștept să dau cu pietre albastre:)))

un oras...acolo unde strazile nu mai au nume - \"tu nu esti aici\".
de \"aici\" incepe totul: un carnaval \"nebunesc\" cu \"apă și iubire sălcie\", cu \"focuri păgâne rotind sori și desenând umbre stinghere\". toata tristetea rotindu-se intr-o lume pasionala si (totusi) singura; insingurata, numarandu-si \"monezi ale anotimpurilor trecute\".
fain

cu stima, blueboy

Mi-a plăcut \"orașul de ceară\" cu \"primăvara despletită pe străzi\", cu \"femei străvezii\" și \"frunze ...de oleandru\".
Orașul acesta pe care parcă-l cunosc de undeva, nu este deloc \"muribund\", e un oraș plin de viață, \"nebunesc carnaval\"...\"rotind sori și umbre stinghere\", cu \"tribune aclamând diminețile însângerate\".
...\"hohotul meu spiralat\" e doar extensiunea în ecou \"a imaginii mele călătoare\", de la fereastra \"unde tu nu ești\".

Ai metaforizat un “nebunesc carnaval” desfășurat într-un “oraș muribund” în care plictisul construiește din zile oameni, străzi și blocuri , iar primăvara “umblă despletită pe străzi” urmărită de “bărbați cu fețe aspre” ce aruncă “cu pietre în ea”.
O atmosferă de “dimineți însângerate” se infiltrează în oameni, prefigurând sfârșitul și în care se întrevede “capătul lumii”.

Cornel Ștefan, Liviu Ioan, Răzvan, vă mulțumesc pentru lectură și însemnări

absolut superba. incepand cu plictisul care pandeste, si cu firele de aur trecand peste imagini in timp, m-am infiorat. parca citeam o poveste.

acum ți-am citit generoasa apreciere de aici, îți mulțumesc pentru ea