Poezie
Cuvinte din departele iernii
lui Oleg Garaz
1 min lectură·
Mediu
prietene, tăcute cuvintele mele îți așează alb de zăpadă pe umăr
am deschis astăzi fereastra mai aproape de lacrimă cu un semn
din fântâni se ridică o ceață grea prevestind însingurări cu trup de fum
niciodată piatra nu va acoperi durerea aceasta a ta sfâșiind întunericul dintre noi
am văzut astăzi copaci desfrunziți
păsări negre cântau spre capătul lumii tristețea
departe prin tăcute Siberii alunecă sănii trase de cai
tot mai departe de noi înșine poartă ele gândul
tot mai departe
prietene, o luntre albă va veni să îți aducă privirea mea călătoare
am pus în ea toată cumințenia pământurilor străbătute cu tresărire și grație
blând va apune soarele acesta umbra ta arzându-i conturul
pecete însemnând neștiute de nimeni hotare
cu adevărat mâna mea neputincioasă odihnindu-se pe umărul tău
cu adevărat aud tânguirea fratelui sălbatic alergând norii pe ceruri târzii
neîncepute izvoare dărui-ne-vor zeii
vom bea din ele și vom adormi fără de prihană sau voie
aceeași umbră ne va rosti în șoaptă cuvântul
prietene, lasă poarta deschisă
prin înserări cenușii gândul va ajunge la casa drumului
primește-l e pribeag înfrigurat și flămând
primește-l îți va aduce tăcut numele meu
0104.274
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 190
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “Cuvinte din departele iernii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/218721/cuvinte-din-departele-ierniiComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
iti infrigurezi prietenii, Dana, cand ei au nevoie de caldura? (doar stii ca un prieten e oglinda...). Mai bine fa-i sa zambeasca si, cine stie, poate intr-o zi o sa scrii despre asta...
0
Distincție acordată
Nu știu de ce, citind poezia ta, mi-am adus aminte de Georg Trakl. Poezia asta am simțit-o ca pe o taină, și asta e bine, eu cred că poezia trebuie să fie o taină, nu o formulă. Dar, ca să fiu și puțin cusurgiu nu mi-au plăcut \"tău\"-\"meu\" din ultima strofă.
0
\"din fântâni se ridică o ceață grea prevestind însingurări cu trup de fum
niciodată piatra nu va acoperi durerea aceasta a ta sfâșiind întunericul dintre noi\"
frumos text, cel mai bun pe care l-am citit azi pe site! bravo, ai reusit sa scrii ceva cu adevarat placut! si nu zic asta pt ca e dedicatie.
un poem bine inchegat, tot sa vedem texte ca ale tale! de la mine ai tot carul mare!

\"tăcute cuvintele mele îți așează alb de zăpadă pe umăr\"
dar ce posibilitati coloristice mai exista pentru zapada? -si nu combinatii ale zapezii cu alte elemente :))- e taxabil \"DE\"-ul in primul rand, daca asezau doar \"albul zapezii\" era mult mai firesc.
\"din fântâni se ridică o ceață grea prevestind însingurări cu trup de fum \" -da aici incosistenta, atat a cetii cat si a fumului ramane aceeasi in metamorfozarea singuratatilor, datorita SUCCESIUNII; in cazul unei inversiuni a celor doua elemente ar fi fost oarecum greoaie: \"din fantani se ridica un fum gros prevestind insingurari cu trup de ceata\".
\"niciodată piatra nu va acoperi durerea aceastA A ta\" -senzatie (usoara ce-i drept) de poticneala -anacolut??. Nu sunt sigur de termen, insa putea fi evitata: \"aceasta durere a ta.\"..sfasiind...
\"păsări negre cântau spre capătul lumii tristețea.\"
Sincer, imagini mult prea patinate pentru a mai atrage atentia, ba din contra devin chiar balast.La fel, alegerea unei inversiuni lustruite si ea, de mult apuse ca procedeu: \"pecete însemnând neștiute de nimeni hotare\". De ce sa complici rostirea simpla,(hotare nestiute de nimeni) scotand cu ostentatie \"izul poetic\", pt a fi sigura ca va fi remarcat?
\"prin înserări cenușii gândul va ajunge în casa drumului tău.\" Din moment ce gandul va ramane vesnic ratacitor, \"pe drumuri\", fie si in CASA unuia din ele (casa presupune a priori popasul odihna refugiul, chiar stagnarea, in orice caz acel liman care pune capat drumurilor) ce fel de casa ar mai aceea? Cui i-ar folosi (si foloseste) aceasta constructie ideatica?
Demna de admirat, din toate punctele de vedere, \"prietene, o luntre albă va veni să îți aducă privirea mea călătoare\"
Asta da! :)

sunt scrise în grabă, oarecum stângaci, tremurătoare, cuvinte pentru Oleg Garaz, fratele meu de suflet lângă care nu am putut să fiu la înmormântarea mamei sale pe data de 6 decembrie 2006,
înainte de a fi un poet sunt un om, de aici imperfecțiunea emoționantă a cuvântului meu
semnele voastre mă onorează...

ioana matei, prietenii mei sunt familia mea, te asigur că aici la noi e cald...
Liviu Nanu, am să încerc să revin asupra ultimei strofe, ți-am citit cu mare atenție poezia și știu că ai un ochi limpede...
Ioana Florea, aprecierea unui om tânăr ca tine mă face să cred că versurile mele nu sunt chiar anacronice...
Rotărescu, antipatia în ce privește scriiturile noastre este reciproc valabilă, eh, chestie de vizor, nu te întrista și mai ales nu îmi răspunde...

Frumoasa trecere, desfrunzirea, atunci cand prieteni
iti canta asa de frumos spre capatul lumii, tristetea.
Cu adevarat se aude aici Dana, tanguirea de frate alungand
norii pe ceruri tarzii. Doar \"casa drumului\", pentru mine,
nu se-ntrevede inca. Putina caldura as trimite si eu.
lucian

prietena/
nu putem lasa poarta deschisa/
aici bantuie frigul prin incaperile/
brumate de ganduri iernatice/
si stam inghesuiti unii in sufletele altora/
ca pinguinii polari/
intr-o siberie de ceturi romanesti/
dar zi gandului tau flamand si ostenit/
sa bata la geam cu schije de vant/
si vom sti ca e el/
aducandu-ne tacut numele tau/