nu stiam de ce imi zbura iarasi gandul la tine
si il mustram chemandu-l inapoi dintre clipele trecutului ce viu nu va fi niciodata
si ma intrebam ce caut in acele clipe in care de mult am ingropat
- chiar crezi ca vorbesc serios?
- sigur! cum altfel ai putea sa vorbesti si de ce ai nu ai face-o?
- poate ca am vrut sa vad pana unde mergi ....
- cum adica?
- adica, poate ca am vrut sa vad
daca ar fi sa se termine totul intr-o singura clipa,
daca ar fi ca cerul sa se preschimbe in plumb
si sa cada de-o data peste lumea din oameni de zahar ars,
nu m-as teme de nimic, caci nu as avea
priveam cum fara frica,
ajuns pe varful unui fir de vant
un gandacel isi deschidea incet cate-o aripa
si l-am vazut cum a zburat usor, parc-ar fi gand...
si gandul mi-a zburat la tine ...
cum
de la extaz la agonie ... o clipa doar si ai trecut ...
credeai ca zborul este vesnic? credeai ca esti nemuritor?
credeai ca ai gasit lumina,
in noaptea ta de biet ratacitor?
de la extaz la
au inflorit pana si pietrele,
la trecerea ta printre ele, iar eu,
de piatra fiind, iata, am inflorit la randu-mi
cunoscand zborul fluturilor de matase
cu aripi de fire de panza de
Sunau din trambiti ingeri de lumina si-n sunet de viori cantand iubirea, se bucura tot Universul, caci iata, se nastea \"trairea\". Nu se stiau lumini in noapte, caci insasi noaptea nu era, nici
am auzit un glas chemandu-ma pe nume...
al cui era oare glasul acela stiut?
era chemarea trecutului din mine,
si auzidu-l m-a durut.
a fost suficient sa ma poarte gandul o clipa
inspre tot ce
mi-am cautat in mare sufletul
dar marea nu il stia.
apoi l-am cautat in zare,
dar nu-l stia nici ea.
mi-am cautat sufletul in stele
dar stelele inca nu-l cunoscusera
mi-am cautat sufletul in
am stat o clipa si-am privit spre cer,
dar nu-mi mai vorbea cum demult, odat-o facea...
ori poate nu-l mai puteam eu auzi,
poate uitasem cum se asculta cerul.
apoi mi-am intors privirea spre
am incercat sa zbor,
purtat pe aripa iubirii,
dar ea nu m-a vrut
lasandu-ma prada pierii.
nicicand nu vei sti gandurile acestea,
si chiar de le vei afla ... la ce bun?
e vremea tarzie si
trecuti vor fi anii,
iar noi vom fi goi
de haina tineretii, de vise,
de tot ce-am vrut noi.
batrani, cu nepoti si nepoate,
cu parul albit de-atata traire,
vom inchide ochii o ultima
Capitolul doi.
citat din comunicatul catre public al postului de informare \"noua terra\", descoperit abia recent:
reporterul: doamne, in numele tuturor iti multumesc pentru rara onoare pe
mi-ai spus ca vrei sa te iubesc,
iar cand te-am iubit ai spus ca totul e numai un joc
si te-ai dus, lasandu-ma inconjurat de umbre,
de fantomele mele ... de nevoia de tine.
si iata-ma
ne-am intalnit din intamplare pe culoar,
ne-am salutat formal, aproape viscolind cuvantul
si am trecut unul pe langa celalalt in graba
de parca s-ar fi prapadit pamantul.
ciudat ... ba nu,
\"Cu totii cautam modalitati de a evada din concretul in care traim. Asa s-a nascut poezia! Din nevoia de a da concretului o alta fata! Trebuie sa fii nebun sa crezi ca poti evada din concret! In
- Am citit deunazi un pasaj dintr-o carte, spuse Zull. O parte din el m-a infricosat, iar alta m-a facut sa ma indoiesc de ceea ce scria acolo. Era un pasaj referitor la antihrist.
- Inca nu a venit
hm, da, recunosc, am fost destul de ambiguu aseara. si daca nu voiam sa intelegi nimic, pentru ce am aruncat atunci marul discordiei? pentru ca stiam ca aruncand o pietricica in oglinda lacului se
ce ciudata mai e si viata aceasta ...
si cat de ciudati sunt oamenii ...
cateodata am impresia ca nimeni nu se cunoaste cu adevarat,
caci nici unul nu suntem constanti.
toti avem toane,
da, si
am vrut sa-ti spun ca timpul s-a oprit...
da, s-a oprit, caci timp de-acum nu va mai fi
pentru noi doi ... \"noi doi\" nu mai exista ...
cum stele nu mai sunt in miez de zi.
si am mai vrut sa
deunazi ma gandeam la vise si sperante
de tanar suflet, ne-ntzarcat si naiv
si le-am gasit pe toate ucise
de realitatea lumii, de evidentul realului persuasiv.
traim intr-o lume atat de
Plopii-si plang frunza pierduta
cu lacrimi ce cad pe pamant,
peste amintirea verii,
peste tot ce este sfant!
e toamna tarzie si ploua marunt,
peste oameni goliti de simtiri;
se lasa-nserarea
e liniste si noaptea
pare c-a unit
a vesniciei pace
si timpul oprit,
se-aude incet in zare o caruta
ce sfarma piatra sub rotile-i mari
in alte departari de zmoala se-aude
un caine latrand
crapa de zori... iar tu nu esti cu mine...
pentru ce iti mai scriu cand stiu ca n-ai sa citesti?
fumez o tigara... iar fumu-i se-nvarte
creand balauri din povesti.
a pocnit in soba un lemn...
DS