Poezie
singur
1 min lectură·
Mediu
am stat o clipa si-am privit spre cer,
dar nu-mi mai vorbea cum demult, odat-o facea...
ori poate nu-l mai puteam eu auzi,
poate uitasem cum se asculta cerul.
apoi mi-am intors privirea spre pamant
si am intrebat florile de ce nu mai aud cerul,
dar si ele taceau, la fel si pomii si apa si gazele,
si am inteles ca surzisem.
eram surd la bucuriile marunte-ale vietii ...
si nu mai puteam sa simt fiorul, de mult uitatei, trairi
eram eu? ori poate numai ideea de mine?
oare-am murit?
si m-am trezit inconjurat de o liniste crunta,
- oare nu liniste cautam? -
si mi-am cautat in adancuri trairea pierduta,
dar ea a fugit departe de mine.
singur? de ce nu?
sunt singur si acum simt singuratatea cumplit.
da, eu am fost cel ce-si dorea singuratatea,
si singur acum rechem amintiri de cand am trait.
002332
0