Atlass

daca ar fi sa se termine totul intr-o singura clipa,

daca ar fi ca cerul sa se preschimbe in plumb

si sa cada de-o data peste lumea din oameni de zahar ars,

nu m-as teme de nimic, caci nu as avea timp sa ma tem.

iar apoi, daca mi-ar iesi prin piele oase noi

care-mbracandu-se-n pene s-ar face aripe,

m-as teme, caci aripe au doar ingerii, iar asta ar insemna

ca am murit, strivit de cerul de plumb.

m-as teme de moarte?

nu! m-as teme in schimb de eternitatea ei, de inexistenta unui sfarsit,

de capcana sufletului prins in afara unui corp de zahar ars,

dar as avea aripi....

si ce daca, la ce bun aripi, oricat de luminoase?

deasupra a ce sa mai zbori, proaspat nascutule inger,

daca lumea de bezea s-a naruit sub cerul prea greu pentru ca Atlass sa il mai poata sustine

pe umarul sau, fost muritor transformat in inger caruia aripile nu i-au servit nicicand?

m-au durut aripele crescand din piele si sange, pamant si apa vie

iar durerea a facut sa iasa broboane de sange pe fruntea mea proaspat innimbuita,

si fata mi s-a schimonosit intr-o grimasa de durere ... de nastere constienta ale carei dureri sunt doar ale mele,

am cazut, iar aripele inca neantinse mi-au acoperit goliciunea de fiinta cereasca.

\"iata cerul\", mi s-a spus, \"am creat un cer nou si un pamant nou si o lume noua cu oameni din zahar ars,

iar acum te-ai nascut, noule Atlass, ce nu-ti vei intinde vre-o data aripa,

ridica-ti corpul ce nu va imbatrani vre-o data si primeste bolta cea noua pe umarul tau!\"

asa mi s-a spus, iar eu am raspuns fara ca cineva sa intrebe: \"primesc!\".