Dan Soimaru

Departe, Toamnă , grăbită mi-ai părut Cu ploaia ce picură tristețea ei, De-a ne lipsi al soarelui sărut, Deși odihnea liniștit pe alei ! Sufletul, chiar trist mi-l port Pe străzile mai

Toamna, Copac bătrân cu ramuri multe, Încet , încet ai scuturat, Podoaba ta de frunze triste Că prea devreme au plecat ! Trecând pe-acolo-ntr-o plimbare, Ușor pe ele am călcat , Și am

Visul, Eram invidios pe el Că o vedea și-o săruta, Că-n bratele-i ea tot venea Și imediat se incânta ! Departe stand mă chinuiam, De dorul ei chiar nu dormeam, Iar el mereu se

DORINÞÃ Într-un timp ce a trecut Înainte de-a te ști, Ce naiv eu am crezut Ușor că te pot răpi. Privind atent la chipul tău Chiar inima-mi tresare Și negândind că-i

Despre tine, A nins frumos pe părul tău Dar tu ești și mai dulce! Trăind deasupra timpului cel rău Iar gându-mi către tine duce! Te-ai imbrăcat în alb si negru O ce perfectă armonie

AURA TIMPULUI M-am trezit gândindu-mă la tine, Cu mintea,cu trupul, cu totul -Sunt oare un fieștecine? În inima-ți goală poate-mi gasi-vei locul! Aura soarelui n-a aparut, Și gându-mi

Valsul iubirii , Tu mi-ai cerut doar un salut, Deși eram aproape; Eu te-am zărit și te-am plăcut Cu zâmbetul pe pleoape! Și dacă-ți spun că îmi lipsești... E, poate, mult prea mult Doar

Lângă tine, La școală un dascăl ne-a citat, Că timpul este o himeră, De chiar nimic nu s-a întâmplat, Și viața noastră-i efemeră! Deși știind toate acestea, Noi tot mai mult ne

În umbra roșului închis , Ce ochi frumoși se-arată, Iar sângele-mi fierbe încins, Prințesă, tu, dragoste curată ! Atât de mult ce te iubesc, Mă bucur că esti bine, N-am să te uit , este

Mărturisire De-atâtea ori am vrut, A spune te iubesc, Să-ți dau un mic sărut Ca pe ceva firesc! Întotdeauna m-a oprit Răceala cea din tine, Și inima-mi s-a potolit, Încet...dar își

Felina, M-am retras departe de lume, Însingurat de veșnicele gânduri, Și toate-s legate parcă de-un nume, Greu de rostit făr’ să te tulburi ! Curajul dresorului eu am avut, Să stau în cușcă

VEȘNICIE De-aș putea să mai despart, Dragostea în rău și bine, Atunci lumea o s-o împart În nebuni și dame fine! Chiar feciorii se-ntreabă, De micuți cu-a lor guriță, Dacă fata cea din

Regăsire, Eu sunt pe cale sa mă pierd, In ale mării dese valuri, Cu gândul tot să te dezmierd Lăsând departe idealuri ! In a lor mreje m-au cuprins, Șoptind parcă o vrajă, Doar de-oi

Tristețe, Singur mergând pe cea cărare, Mă lupt cu gândurile multe, Făr’ a avea un pic răbdare, De-a Te-nțelege pe tăcute ! Lucid eu Te-am trădat îndeosebi, Pe Iuda chiar l-am

Trăire , În Troia cea de altădat’ Oștenii năvăliră, Să spele-n sânge vinovat, Mândria ce pierdură! Ei nici măcar nu au plecat, Ușor a lor gândire, La taina ce s-a ridicat, Spre a altuia

Necunoscuta, Tânăr rebel fiind odat’ Strigând de-o provocare, Un nume chiar nu mi-a scăpat Spre o atentă cercetare ! Crescut in plină confidență, De a convinge pe oricine, Părea o simplă

Idila, Intr-o zi frumoasa Doamnă, Ce din turnu-i priveghea, Arunca și o privire, Intr-o doară...la baiatul ce trecea! Plină de singurătate, Și cu inima chiar grea Căuta șoptit să