Poezie
Trăire
1 min lectură·
Mediu
Trăire ,
În Troia cea de altădat’
Oștenii năvăliră,
Să spele-n sânge vinovat,
Mândria ce pierdură!
Ei nici măcar nu au plecat,
Ușor a lor gândire,
La taina ce s-a ridicat,
Spre a altuia simțire!
Cetatea ei au dărâmat,
Cătând-o pe faptura
De care zeii s-au certat,
Și au surprins natura !
Ca și Elena din povești,
Departe inima ți-ai dus,
Incât și cetele ingerești,
Se bucură nespus !
Tumultul vieții va lovi,
Un râset de copil,
Ce inocent va potrivi,
O scuză chiar abil !
Rămâi așa ,nu deveni
Ca una ce desfată,
Chiar de Ulise va veni
La poarta cea-ncuiată!
Iar împăcată de vei fi,
Mereu cu mai puțin,
Eu sper că tot nu vei jertfi
Surâsul tău alin !
Eu indrăznesc a te privi,
Cu ochii minții larg deschiși
Și de-a vorbi când s-or ivi,
Frumoșii tăi ochi plânși!
001086
0