Poezie
în restul timpului
2 min lectură·
Mediu
mama răsturna mălaiul pe fundul de lemn
potrivea grămăjoare
egale de sare
fiecare copil putea să-și împartă porția până a doua zi
ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici
mai ales când fumega din spatele grajdului
semn rău vorbeau funiile de tutun
dacă nici șarpele casei nu mai are curaj
n-am plâns nici când l-au dus pe tata legat
au tras cu mitraliera cea mare
mă țineam de mâneca ei și-i uram pentru că
nu puteam să mă urc la dânsul în spate
nici pielea n-avea timp să mai crească
poate îl vor lăsa până nu se sfârșește satul
sau slujba de duminică
fumul caselor
îi simțeam privirea de om care nu știe cu ce mână
ne ține partea norocul
dar mă gândeam o să treacă
vom merge la școală
pe marginea apei care nu întotdeauna înșală
apoi la oraș vom înființa un partid
precum al vecinilor care și-au omorât împărații
și frații
nici caii nu voiau să se-ntoarcă
fluieram după ei zvârleau din copite
or fi lupi
nu
mi-a spus mama
au fost oameni
până seara târziu am plâns pe grămada
de lemne
să nu mergem la bancă
ne trebuiau bani de mâncare
de atunci nu adorm fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește
nu mă gândeam că mă vei părăsi zicând
mai bine să se piardă un om într-o dragoste
mare
trăgeam căciula pe frunte să nu-mi ieși din cap
tu și foșnetul pădurii înaintea dezghețului
făceați mai mult decât moara de apa căreia
am legat o pereche de ghete fără șireturi și cu tălpile rupte
să nu ne invidieze vreun copil venetic
ne luam în brațe, închideam ochii pe rând
doar n-om muri toți odată
001
0