Poezie
here i go again
2 min lectură·
Mediu
mã aflu singur acasã
nu pot sã-ți pronunț numele fãrã sã mã supãr
din stradã copacii urlã ceva despre apusul
vânãt de vânt
plouã atât de puternic încât am impresia cã lumea întreagã plânge
scot pistolul și trag în primul om
de zăpadă
trimișii lui Dumnezeu pe pãmânt
îmi calculeazã iq-ul
a fost cam mult sã amân dragostea
pentru a-mi câștiga existența
am scris
mi-am dat cu ciocanul peste mâinile albe de grãsimea orelor târzii
când coaja ustura la atingerea zilei
fãrã semnificație patologicã
am cãutat sã nu mor tânãr
imaginea mamei de care am crezut cã pot scãpa iubind femei
pricepute
îmi fãcea nopțile grele, motiv sã nu rãspund
șoaptelor din spatele casei
a trebuit sã mã dedic rugãciunii cu obsesia unei înfrângeri
vindecãtoare
atingerea stării în care nu simțeam
durerea
dãdea bãtãi de cap sentimentelor
trupul nu trecuse de partea semnãturii
în alb
îmi simțeam pielea strãpunsã
de acel blestem nerușinat de romantic
ce fãcea mintea sã stagneze între moralã și
baricada new age
am fost clasificat ca periculos oricãrui sistem
filozofic
îmi duceam singur crucea
hilar pentru cei cu dizabilitãți
repetam cuvintele cu care apucasem sã închid poarta raiului
în viziunea mea locul unde
sub iarba înaltă
cârtițele pãzesc un parc de castele
022
0

https://www.youtube.com/watch?v=bYnC49G1oSY
Desigur, toși ne ducem crucea singuri, chiar dacă luăm pastile de exemplu. Ceea ce îmi amintește alt cântec vechi - fantomele tinereții mele:
https://www.youtube.com/watch?v=85BvT5X6WSo