Poezie
de frica dragostei și a morții
2 min lectură·
Mediu
mama răsturna mălaiul pe fundul
de lemn punea grămăjoare
egale
de sare
fiecare copil putea să-și împartă
până a doua zi
ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici
mai ales când fumega din spatele grajdului
semn rău vorbeau funiile de usturoi
dacă nici șarpele casei nu mai are curaj
n-am crezut nici atunci când l-au dus pe tata legat
au tras cu mitraliera până au asurzit păsările
uram gardurile care i-a adus în curtea noastră
săracă
piatra care le-a ținut hainele
mă lipeam de mâneca ei o certam că
nu puteam să mă urc la dânsul în spate
nu creșteau nici iarba nici vreo sămânță de turbă
vorbeam singur
poate totuși îl vor lăsa până nu se sfârșește ziua
drumul
sau arderea caselor
cu privirea unui om care nu știe cu ce mână
îi ține partea norocul
îmi spuneam o să treacă
voi merge la școală
pe marginea apei care nu întotdeauna înșală
apoi la oraș voi înființa un partid
precum al vecinilor care și-au omorât împărații
nici caii nu voiau să se-ntoarcă
fluieram după ei zvârleau din copite
or fi lupi
nu
mi-a spus mama
rușii
până seara târziu am plâns pe grămada
de struguri
să nu mergem la bancă
ne trebuiau bani de mâncare
de atunci nu mă-nchin fără să pun stânga sub cap
unde-și bagă diavolul coada
pipăi aurul și mă simt bărbat
când cu dreapta strâng arma mai tare
dorința știu că așa se primește
și nu mă gândeam că mă vei părăsi zicând
mai bine să moară un om cât o dragoste
mare
trăgeam căciula pe frunte să nu-mi ieși din cap
tu și pustiul pădurii înaintea dezghețului
făceați mai mult decât moara de roata căreia
am legat o pereche de ghete cu tălpile rupte
să nu ne invidieze vreun copil
din senin
ne luam în brațe, dormeam pe rând
de frica dragostei și a morții
001142
0