Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

garduri

2 min lectură·
Mediu
după toamna cea blândă am vrut să-L găsim
pe Dumnezeu
doar era spectacolul Său
nu Îl vedeam dar știam că este cu noi
așa cum îți amintești lucrurile frumoase din vise
până când ochii se obișnuiesc cu viața
prietenul meu cerșetorul îmi cere bani
pentru covrigii sărați de la Luca
răsăritul mă prinde la semafor
țin mâna pe telefon așteptând să mă suni
primele cuvinte ar fi bună dimineața sau
un te iubesc ce îmi dă o stare de amețeală
susceptibilă
de a fi pusă pe seama alcoolului, conștiința faptului că exist
indiferent că de noi se apropie norul radioactiv sau că
pentru cei treizeci de ani ai tăi
am început să mănânc dulciuri
o dată la două săptămâni
mergem la Cornel împreună cu doi bărbați de pe stradă
îl luam în cearceaf prin bucătărie până în baie
trebuie ridicat peste marginea căzii lăsat încet
să nu-și zdrobească vreun os
îi potrivesc apa și-l lăsăm o jumătate de ceas
cufundat
fără teama că va fi uitat precum o factură pe frigider
începe să cânte
chestii clasice
îmi amintesc de copilărie când mă trezeam
cu o bucurie aproape nenaturală pentru că de afară
auzeam copiii din vecini înjurând
cineva se apropia pe furiș să-mi tragă o palmă
aruncam unealta de scris și fugeam după cel care semăna atât de bine cu dracul
îl prindeam înainte să cânte al treilea cocoș
mă întorceam cu fața la perete și mă gândeam că tot mai bine
la școală
îmi plăcea o fată dintr-o zodie cu semn
de pământ
bunica ieșea în prispă
du-te cu iapa la apă
și eu mă uitam nu cumva să se ia după mine muma-pădurii
auzisem că trântea bărbați la pământ
și fugea cu copiii
în cârcă
aveam pregătit un briceag pentru urși
toată ziua băteam pădurea în căutare de ciuperci după ce ploaia făcea ravagii
în grădina noastră
își lega broboada cu hârtii de o sută
muică nu ți-am spus să pleci la oraș
râpa e frumoasă dar te omoară
021.127
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
331
Citire
2 min
Versuri
49
Actualizat

Cum sa citezi

dan petrut camui. “garduri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14171705/garduri

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
chiar daca e realizat di diferite tablouri care n-au legatura, probabil de aici si titlul. mi-au placut in special prima strofa si a doua, mai e ceva care imi place si in ultima, ca imi aduce aminte de mine, si eu ma duceam cu iapa la pascut pe malul paraului din spatele casei. poemul mustește a melancolie, ce i-as putea reprosa e ca nu te izbeste in tample, mu are acel ceva sa te faca sa pui oau sau au.
0
@dan-petrut-camuiDCdan petrut camui
ești tu un pretențios Leo dar poate e mai bine așa îi motivezi și pe alții!
hai să avem o zi frumoasă! mulțumesc de trecere și semn ca de obicei mare plăcere! )
0