Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

latură umană

1 min lectură·
Mediu
cum se vând lucrătorii la câmp
umbra mea se înclinase atât cât să cred
spiritul
luase apă
din fântânile ce mărgineau drumul
cumpene continuau să mă-mpingă
în brațele unui porumbel scăpat de
pe aceeași corabie
părea ceva obișnuit să încalc regulile
viața cu toată deschiderea ei
îmi propunea să rezist iar eu priveam rușinat
de parcă mi-aș fi risipit timpul
în patul primei venite
mi-am scos sufletul i-am dat foc
în caz că și-ar fi dorit libertatea
am săpat gropi
pentru cei pe care i-am recunoscut
plus
amintirea ploii -
sunetul unui somn liniștit.
001.440
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
94
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

dan petrut camui. “latură umană.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14131640/latura-umana

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.