Poezie
coffee me
1 min lectură·
Mediu
fiecare zi pe care o trăiesc arată degetul
mijlociu
din mașina poliției,
soarele răsărise târziu,
de parcă aș fi căutat o scăpare,
n-am băut vin,
nu m-am atins de morți,
n-am îngropat argintul primit să fac aur,
acolo unde stâncile întâlnesc marea
juraților
nu le-am dat satisfacția să cred că sunt omul
care s-a îndoit că adevărul reclamă dorința
de-a afla
adevărul
nu înseamnă un act de curaj.
mi-am zis: dragostea nu are nimic de oferit
exceptând poezia;
după conversații sunt cel mai bogat,
dar iubirea se va termina în două feluri:
urâtă sau rea,
mă simțeam onorat să cuceresc lumea,
consideram unic faptul de a-i fura inima atunci când
mintea avea interese contrare ceasului
biologic.
m-am așezat să privesc,
viața își alegea victimele
deși moartea pretindea că-i va pune capăt.
aerul respirat de tine
devenise rece,
amenințător,
de parcă n-am fi uitat niciodată
disperarea de-a răni pe jumătate
ziua când Dumnezeu și-a pus încrederea
în mine,
omul bun la toate,
pe străzi
nimănui nu-i era permis să-mi atingă femeia.
054.417
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 170
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “coffee me.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14128060/coffee-meComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DCmulțumesc! you are so beautiful:)
0
EȘȘtiu că niciunui autor nu îi place să i se taie din text. E nefiresc, dar așa citesc și eu o versiune mai aerisită, frumoasă pe deplin.
”n-am băut vin,
nu m-am atins de morți,
n-am îngropat argintul primit să fac aur,
acolo unde stâncile întâlnesc marea
juraților
m-am așezat să privesc.
viața își alegea victimele
deși moartea pretindea că-i va pune capăt.
aerul respirat de tine
devenise rece,
amenințător,
de parcă n-am fi uitat niciodată
disperarea de-a răni pe jumătate
ziua când Dumnezeu și-a pus încrederea
în mine,
omul bun la toate,
pe străzi”
”n-am băut vin,
nu m-am atins de morți,
n-am îngropat argintul primit să fac aur,
acolo unde stâncile întâlnesc marea
juraților
m-am așezat să privesc.
viața își alegea victimele
deși moartea pretindea că-i va pune capăt.
aerul respirat de tine
devenise rece,
amenințător,
de parcă n-am fi uitat niciodată
disperarea de-a răni pe jumătate
ziua când Dumnezeu și-a pus încrederea
în mine,
omul bun la toate,
pe străzi”
0
DCtu ai simțit nevoia să tai altcineva poate ar dori să mai fie... importante sunt reacțiile:)
0
DCEcaterina, desigur:)
0
bun!