Poezie
în lumina serii
1 min lectură·
Mediu
cu trăsăturile feței schimbate
căldura devine sufocantă mai ales dacă ești sărac și
amintirea diferitelor biserici
unde ești silit să ceri de pomană
transformă viața într-un război neconvențional
cuvântul iubire rămâne cadoul grecesc
perfect asimilat simțurilor - răni peste care trâmbe vii
împrăștie roșul de pe maidan
între casele noastre
luna își îngroapă lumina dându-mi
senzația că privesc o marmură goală
chemarea ei mistică
precum cearta din cauza unei femei
îmi lasă gustul amar
de tutun
ploaia mă îmbibă cu sarea dulceagă a câmpiei
din întunericul camerei mele
perdeaua se transformă în păsări ce-și sfârșesc zborul
pe stâlpii lăsați de izbeliște
orele dimineții hașurate cu gri
îmi strivesc tâmplele
de-atâta tăcere aud prin pereți
la naștere
mi-au dat rația pentru o zi și-un om drept
să bea mai întâi
nu ura ci ignoranța explică
uciderea pruncilor
001.735
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “în lumina serii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14125037/in-lumina-seriiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
