Poezie
lecția vaniliei
1 min lectură·
Mediu
în interiorul meu crește un arbust
de vanilie
copii care n-au apucat sărbătorile
vin și întreabă: domnule, aveți un pic de zăpadă?
mă scutur, cum am învățat la ora de religie,
astfel încât pacea se întoarce la mine, iar râsul lor
este mult
mai prejos decât praful care se depune organic.
opresc la drogheria din colț,
simt nevoia unor interdicții aberante precum consumul
de sânge,
te privesc cum ieși în rochia verde - femeia unui brad
care n-a apucat să-și vadă urmașii -
după cum se știe,
luna ianuarie are treizeci și una de zile și nicio abatere.
scot portmoneul în care, de obicei, conviețuiesc
chitanța de la Nufărul,
următorul bilet de adio pe care am grijă mereu
să-l datez cu o seară înainte, câteva hârtii cu valoare fixă,
versuri
își fac de lucru în colțul din mine cu fum de vanilie și frunze arse
până la roșeața lunii aducătoare de necazuri,
știu cum este ultima noapte, din bătrâni,
cunoașterea îmi dă putere să trec peste momentul când
iubirea îmi va tăia capul și pe tine te va arunca într-o lădiță cu resturi de
păstăi parfumate,
lemnul va înflori de parcă sângele scurs ar fi vrăjit,
iar dragostea de-ajuns.
023228
0
păstăi parfumate,"
Tocmai!
Respecte N.
Tea