privind în interior

doctorul scoate multe dintre lucrurile uitate stânjenit de precizia lui văd obiecte ce nu îmi aparțin dar pe care amprentele mele oferă o imagine unică cezar trecând rubiconul convins că minciunile încă ajută un truc pe care l-am învățat de pe străzi nu sărbătoresc sâmbăta morților să nu mă trezesc în vreun spital salivând cu nevoia de litium aștept luna în creștere și mă rog într-un mod neplăcut lumii sufletul nu mai are nevoie să se miște dintr-un corp în altul nu cred în reîncarnare conform celui de-al șaptelea amendament iar dacă voi spuneți că nu există îl voi scrie în drum spre locul de muncă acolo unde mă joc cu viețile oamenilor iubirea mă face mândru de istoria noastră cu ieșiri violente între clinici psihiatrice și case adoptive accente grave precum grațioasa umbră a ceea ce-ți dorești să fiu îmi umple mintea de goluri pe care nu aș fi bănuit că trebuie să le umplu trag de un colț al camerei să intre ninsoarea ca într-o japonie medievală, expusă blestemului fierului număr câți oameni de zăpadă cresc seduși de urletul lunii insomniile mă fac mai puternic descopăr cuvinte ce aleargă în picioarele goale instinctele vor pune stăpânire și voi distruge tot ce ating