Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

lampa cu sare

1 min lectură·
Mediu
felul tău de a iubi m-a schimbat acest profil psihologic neliniștește precum cinetica fulgilor uit șerpuirile, trecutul, nostalgiile de lemne pocnind în jurul focului din care singurătatea își vrea începutul așa ceva nu se învață acasă cineva de sus trimite scrisori de tot felul în timp ce temperatura crește fotografia cu tine când bei dintr-un izvor aflat pe drumul făcut împreună mă îndepărtează cu câteva grade port greutatea iubirii pentru simplu motiv că nu am cu ce s-o înlocuiesc stai trează de teamă că te voi găsi privind minute întregi fluturii satyr încercând să scape de explozia becului nu mai folosesc plasturi cu nicotină, obiceiurile militare la care a trebuit să renunț și totuși am în sânge ceva din frumusețea sângelui tău despre care o voce din cap îmi spunea că nu se mai întoarce la fel cum știam că nu se mai întoarce nimeni după mine din clipa când m-am trezit la maternitate și dragostea începuse să-mi manipuleze mintea de parcă ai fi fost marea roșie și a trebuit să-ți despart apele cu zâmbetul meu te-am pătruns până la rădăcina verbului la emoția revederii deși motivul nu m-a bucurat niciodată
001.382
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
191
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

dan petrut camui. “ lampa cu sare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/jurnal/14151666/lampa-cu-sare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.