în lumina rece a dimineții

ar trebui să mă întorc în lumea reală dragostea apăruse de nicăieri nu recunosc că am nevoie de terapie bombardierele b 52 trec pe deasupra ador libelulele au ceva magic în dispunerea forței cu care își caută loc printre curenții de aer sărutul tău mă face să par indolent îmi revin ca dintr-o era glaciară în care nu am văzut soarele decât pe pereții din peștera în care eu și craniul de cristal folosit la muncile cele mai grele de o civilizație posibil dispărută ne-am făcut unul altuia rău dacă cineva ar vrea să intre ar trebui să bată mult și bine îmi e dor de-o cafea jumătate lapte cu îndulcitori în cană de porțelan nu pahar de hârtie sau polistiren avem de trecut cumpăna miezului nopții singuri fără șerpași lumini de întâlnire sau pioleți din oțel viața se ascunde-n pereți pentru că lui dumnezeu nu i se poate întâmpla nimic rău îmi văd copilăria, lucrurile pe care mi le-a promis viitorul dacă sunt cuminte venise timpul să mă întreb dacă am vreun regret sângele îl aud în ascunzătorile făcute de mama natură deși ceva îmi spune că sunt alcătuit din alcool și alegeri proaste semnele că suntem vii își fac propriile legături o parte din viața mea a dispărut pur și simplu de la nopțile pierdute în condiții dubioase la absențele interminabile momentele în care orice femeie înseamnă o presupusă victorie totul se prăbușește într-un nor portocaliu ca al hiroshimei întrebarea ta dacă vin în seara asta acasă când frunzele amână serbările toamnei singure acolo jos în pământ izolate de restul lumii ce sărbătorește și dă foc steagurilor cade precum o declarație de război într-un climat favorabil fascismului știu că totul se rezolvă cu o cadă plină cu vin spun tuturor că sunt singur la părinți învățat să beau dintr-o femeie în alta ca atunci când auzi ceva rău și fiecare simte nevoia să-l încurajeze pe cel de alături ziua începe să crească iar suflarea morții se întoarce în pământ precum lumina rece a dimineții