Ceva care să-mi scoată apa din trup

iubirea - pisică de mare cu gheara veninoasă se certa pentru sufletul meu a fost o vreme când ne îmbrățișam copiii și uitam că timpul nu întoarce obrazul îmi ajustam privirea după sunetul anilor optzeci aveam sentimentul că ies din rolul social pentru a împrumuta din vibrația joasă a geniului naivii confundă înălțimea cu viața lumina cu spațiul dintre cuvinte punctul cu sfârșitul durerii cu o mână pe sânul lăsat să dea rod între lumea de dinainte de beatles și arta negației trăiam necunoașterea morții pe verticala închipuită de materialismul orb coborât din sincretismul timpuriu al primului zeu închipuit de rugăciunea unui sărut înainte să fie lăsat să respire așa cum cei privilegiați ating fundul mării râdeam de câte firimituri împrăștie ideile scrise în palmă un fel de copiuță din care plăteam pentru dreptul de a inventa matematic scopul tăcerii din tragediile antice îndrăgostit ca de cea mai apropiată sursă de apă voi scrie o carte ale cărei litere să te ducă în viitor cincizeci de ani cititorule cu mișcări de gângănii la revărsatul zorilor când sângele rămas pe antene trădează faptul că niciun vampir nu e sigur că ar putea rezista trei zile îngropat în lumină lângă cartea ale cărei litere intră prin piele ale cărei idei își fac din minciună chip cioplit ale cărei puteri învață cum să prinzi soarele cu frânghia de rufe îți voi scoate dintre umeri gândul tinereții fără bătrânețe voi spune amin după fiecare înghițitură din apa care picură milimetric de parcă mi-ar lua apărarea s-a oprit din aruncatul pietrei îngerul meu - un om ce cheamă spiritele