dan mihuț

elena,
nu știu ce cuvinte să-ți dau... mulțumesc de trecere și semn.

dorin,
cozan ăsta știe întotdeauna ce spune. are el un stil mai alegoric, dar acesta e farmecul. să așteptăm perla neagră. vei sta cu mine pe malul celălalt?! promit să tac! salve!

ioana,
cred că moarte nu e, doar un râs despre moarte e, doar o împăcare cu moartea printr-o farsă și o falsă călătorie. și o sfidare ascunsă în înghițire. sublimul e al tău, dar mulțumesc și pentru el.

reveriile mistice nu țin loc de trecut istoric , dragi concetățeni. mesianismul nostru, bată-l vina, e sublim, dar, vorba lu\' nenea iancu... și va mai lipsi multă vreme. asta ne mai trebuie acum, să ne mai și visăm popor ales și să umblăm cu sorcova lipind cifre și evenimente într-o altă cabală. altele sunt coordonatele problemei, dar poporul nost, dăștept cum îl știm, nu cred că va ieși prea curând din groapa de gunoi a istoriei. până atunci, vă urez vidanjare plăcută!

privești trecutul cu o parte a feței, a ta. sper că în cealaltă parte s-au strâns îngeri. oricum, e ciudat cum îngerii din trecut se transformă în demoni și invers. m-ai cam dat cu capu-n maria lui rilke! chiar așa, toți îngerii sunt de temut?!

cred că aici stă o idee înfiorătoare:

\"n-am forța unei anomalii genetice
boom-ul care schimbă și pune măști\"

ideea unui motor al răului ascuns în acest mecanism poetic. mi-amintesc de multe ori afirmația unui individ \"marotat\" o vreme de massmedia, cum că poporul nost ar fi cam tarat. un poem bun, chair dacă sunt oltean!

umectat de un asemenea adevăr, răscolit de simplitate și desfrâu al inocenței... mă declar siderat! drept care semnez:
cu drag, un truism!

crezi că ne-ar folosi la ceva dacă am cunoaște ce broască a pupat sinatra ca să trăiască atât și să nu zică nimic din toate câte...?! e cu sfârșit amânat. cred.

erectilitatea sfârcului, în context, îmi pare o probă a unui fin și ascuns umor. mai mult, chiar o dovadă de pietate. lumina poate fi eronat interpretată, dar acesta-i un risc hermeneutic minor. eu, păcătos fiind pre fire, ridic un pahar cu apă spre cinstirea lui și-i urez erecție îndelungată.

versul final conține o ambiguizare inutilă

prima observație cu privire la acest text o fac plecând de la premiza unei prezențe a eului biografic. avem în față un exercițiu admirativ exterior în ton colocvial (“dana știu că ești super beautifull”) îndreptat spre o depreciere estetică („eu nu prea sunt”, „trupul meu este mic / și urât”) exemplificată brusc într-un act de conștiință (vinovăția). am putea avea aici o ghidare greșită a discursului sau o încercare disruptivă de manevrare a limbajului, dar ni se atrage atenția în urmatoartele trei versuri că este vorba de frumusețea interioară dorită ca transfer („să iau din frumusețea duhului tău”). avem, deci, în această primă parte, un fapt de conștiință, o pseudocriză a individului. spun pseudocriză plecând de la observația că eul biografic folosește o mască, induce o falsă tensiune printr-o ingenuizare a discursului, un discurs intenționat demetaforizant. urmează o cezură la nivel textual. poate fi intuită ideea unei schimbări a discursului, dar acesta continuă în acelaș registru („transpir în liniște și pace sufletească / numai pentru tine aduc flori de la piață”). abia aici s-ar părea că apare o tensiune la nivel de text prin introducerea unui element insignifiant („am ridicat un prezervativ”). poate declanșa acest obiect o schimbare la nivel de text, poate păli frumusețea prin această intervenție a „vulgarului”? nu, evident, profanul nu există. doar un „ am venit la tine și m-am spălat pe măini” urmat de eventuala mustrare a unui „pe un minut am crezut” (sic!) defulată în „îmi propun / ca ziua următoare să-ți spun cât de mult te iubesc”. versul final conține de o ambiguizare inutilă („în ziua a doua totul se termină”), cel puțin neinspiratul „totul este trist în lume” din edițiile versurilor lui eminescu de la început de secol XX. concluzii: discurs liniar care dă senzația unei locvacități pernicioase, un ușor manierism perimat, atitudine poetică afectată. text lipsit de tensiune poetică sau eșuat în intenția de a o valoriza.

cred că ați strecurat o nuanță nedorită (cel puțin) în cele spuse de dumneavoastră. lamentații?! nu, era doar o chestiune de principii, altfel nici nu-mi pasă. n-ar fi, vai (să mă lamentez acum), o problemă gravă, doar că, din păcate, nu am timp acum. revin spre seară cu argumentele necesare. cu siguranță că pentru dumneavoastră nu contează cele care sunt deja evidente. vedeți măcar o singură părere favorabilă sub text?! în plus, mi se pare onest să mi se spună de ce merită să stea la recomandate. dar trec și peste asta. revin cu argumente. mulțumesc pentru faptul că, totuși, ați avut ceva de spus, în general se tace.

nu știu de ce mi se făcu o senzație bruegel de romania trecut la o muncă mai jos și continuând penelul în sus. chinuit de ce vede? nu-i nimic, începe săptămâna patimilor.

aș fi curios ce mai spune radu herinean de (in)competență. din peste 250 de cititori, e clar, nu a considerat nimeni că acest poem e pentru recomandate. sau n-a lasat urme. sunt doar părerile de mai sus, aproape toate defavorabile, iar cel care a propus textul pentru recomandate nu s-a sinchisit să spună de ce era acolo. înțeleg, e \"opțional\"! măcar lipsă de respect elementar tot e. eh, dar acesta e încă un episod hazliu. salve!

o parte a mea e alice în fiecare zi. cealaltă parte se contorsionează, da. astfel... e.l.& p. sună perfect.

bun! experimente în ton cu anotimpul sau nu, des încercatele experimente din ultima vreme ale lui pablo. tocmai e o discuție mai încolo legată de recomandate. mă gândesc că ar trebui să sosească aici vreun eseu cum că acest text e pentru recomandate sau nu?! cine se va obosi să se certe cu editori, să-și bată cuie în talpă și să \'câștige\' simpatia vreunui \'dur\' de sus?! cred că nimeni?! despre poet... numai de bine! despre poem...

dacă problema lipsei de obiectivitate a editorilor poate fi rezolvată doar așa... înseamnă că e mult mai complicat decât mă gândeam eu. mi se pare mie sau ăsta e un gest cam disperat al lui radu herinean?! promovare de steluțari, membrii capabili să presteze comentarii... oare vrea herinean să mai scape de... ?! hm, eu nu prea cred că un examen la bac, precum eseul acela care s-ar impune, ar rezolva ceva. e comic să aud că textele de la recomandate ajung acolo ca opinie comună a majorității editorilor. și mai comic e să se recunoască faptul că exită mari probleme legate de asta, probleme care le-ar putea rezolva eseuri ale membrilor agonia. mi se pare că se vrea a fi rezolvată problema în spiritul acelui banc reprezentativ (chipurile) pentru români: gheorghe merge la vasile și-l avertizează că ion vrea să-i dea foc la casă. nu e luat în seamă. ion chiar dă foc casei. vasile îl bate pe gheorghe că a fost gură rea.

fragmentarea pusă pe seama sorții (soartei?!) sau iubitului, a dăruirii sinelui undeva între asumare detașată și pierire, un lucru mărunt, adevărat, o miniatură plăcută.

ia-ți privirea de pe craniul meu!

o mână care scrie trebuie să fie însoțită de un obiect cu funcții de gândire. altfel... ideea ar putea fi bună, dar modul de realizare dă senzația că ai scris poemul când chiar nu aveai ce să spui, caz în care mai bine tăceai. salve!

poemul poate e bine scris, dar ideea e una lipsită de substanță. hai să ne facem orice de dragul de a nu fi simțit că am trăit. există un ventilator în centrul poemului care împrăștie poezie fără să dea consistență. finalul vrea să fie nereușit alegoric.

reușiți multe în sonetul acesta răsucit cu un corn înspre el însuși, cred că știți mai bine decât mine că atinge un grad impresionant în virtuozitate. surprindeți în multe puncte ale versului. e o adevarată lecție de primenire a bătrânului sonet. vă mulțumesc și, dacă ar conta, v-aș spune că vă citesc mereu din colțul ăsta de viață pe care-l ocup și pe care, des, îl faceți mai frumos.