Poezie
închisă pasărea-ochi
1 min lectură·
Mediu
mi se taie pasărea în două fețe întoarse mă lasă în câmp
fără o zi în picioare sub munții de piele și destrămare
nici când la piept strâng nepregătita limbă care arde
nu se-aude de sub carnea mea nimic și doar ochiul
în tăietură e mai adânc și mai departe fără să cad
îmi ascult doar sângele cum cântă ca o tigvă de april
plouă prin pasărea aceasta roșie iar eu o deschid
ca pe o noapte de lângă umărul meu fără nici un semn
lin se duc armele către o frunte ca un căuș canopic
acolo adie odăile acestor nopți și se adună grabnic
și dispar toate sub nisipul pe care tu îl așezi sub cap
somnul va susura ca o dragoste nesfârșită în același trup
prin pasărea aceasta nu se mai vede ca un cocon ochiul
se duce pe sine singurul ou în care toate au fost desăvârșite
o aripă peste alta cad pleoapele în roșul ramurilor de umbră
doar altă pasăre va mai merge pentru cel de dincolo
023.293
0
ne mai citim, zburatorule