season of the wolf

dan, anotimpul lupului m-a dus cu gandul la istorie si la legendele ei, la roma stapanitoare... ai reusit foarte bine sa vorbesti in acelasi timp de prezent, de trecut si de viitor...

felicitari sincere

cu prietenie

petre

ceea ce părea o introducere în metafizica imaginii și a ființării (chipul) se transformă într-o disecție a întâlnirii. iar aceasta prilej al teatralizării spațiului. balul mutismului, al neconcordanțelor, din care scapă numai trupul.
nu cred că e vorba despre rememorare și nici regăsire. ci despre fereastra din ușă. așa văd finalul.
iar lectura este facilitată de gestionarea descriptivului, de alternanța echilibrată între substantiv și verb. plus efectul de continuum al gerunziilor.

titlurile englezite [imi amintesc eu ca si mie imi spuneai candva acelasi lucru vis-a-vis de titluri]
in rest, e un text ok

am reflectat un timp pentru a scrie acest comentariu. fiind însă o reală turnură în actul tău poetizant și fiind calea cea mai simplă de transmitere a unei reflectări literare, am crezul că e ceva de spus, esențial: aici, mai mult decât în ultimele poezii se discerne limpede eul tău poetic, într-o maturitate a logosului și o artă verticală a descrierii, o menținere a tensiunii tragic-poetizante (în sfera esteticii și a ars scribendi) și un balans între autoreferențialitate-heteroreferențialitate (pragul eu - lume, lume internă - lume externă - inter-lumi), auto-spectralitate/heterospectralitate (umbra, urma), auto/hetero-reflexivitate. Poet al texturii, aici ieși din limitările ei și preferi textul-ființă-vie, pulsatoriu, vibrând prin transmitere de senzorial, spectral, simțuri, parcurgând circulare timpuri-spații de existență și creație. aici, personajele sunt scenografiate, iar scena-scenele multiple se deschid/e tuturor privitorilor, mai puțin umbrelor. elementele de natural (apa, grădina, petuniile, albinele, vântul etc), cadrul ușor neoromantic, atmosfera de eteric și planare printre lumi, întoarcerea spre obiectul poetic, în final, mâna care adună ceea ce se uită în timpul scriiturii, toate vin armonic, ego-sintonic, creând legături între feluritele ipostaze ale eului, în textualizarea realului sau imaginarului, oniricului sau fantasmaticului. cred că aici, în acestă poezie se întrepătrund esențele existenței tale poetice. și cred că dacă vei putea să te privești în devenire, vei ști cum să desfășori actul poetizant mai departe. eu îți doresc să ți se întâmple, să ai această energie vitală, pe care, latent, orice cititor al tău o percepe indiferent de genul/stilul pe care ți-l propui la un moment dat.
felicit deschis evoluția ta de până acum, în acest an și jumătate de când te citesc.

Ela

toată metafizica și toate metaforele din text m-au îngrămădit ca pe un boxer astenic într-un colț sub o ploaie de lovituri.
e un text bun, dar trebuie citit cu atenție, sau daca e nevoie chiar recitit.
cel puțin la ultimul vers n-am avut probleme, a fost pe înțelesul meu :D, sau poate că bătuse gongul de sfârșit de repriză și așa am respirat ușurat: un alt coșmar luase sfârșit :D
amical,

ai nevoie de plamani metafizici puternici sa poti respira tecstul asta
eu raman la parerea ca e bun, nu sunt de acord cu versul doi dar eu mereu sunt carcotas
ma bucur ca ai renuntat la miile de retete si formule care alcatuiau textele tale

este categoric semnul unei maturizari [cine vorbeste :))] lirice