Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

copilul artist și tinerețea sa

(schiță de comportament atroce)

4 min lectură·
Mediu
zdup și dau de pământ cu tot ce-i cunoscut toată memoria colectivă
adusă cu arcanul și maltratată didactic roasă precum șaua jockeului
ca o adolescentă cu fusta prea scurtă și ancorată de buric
asta ar fi fost mama în ziua de azi pieptănându-mi lațele unse cu toate mirodeniile în timp ce
cocoșat ca un artefact de azil
scurg din craniu fiecare act apoi îl depun cu pompă pe catifeaua roșie
ca un prepuț extras din rărunchi o cheie cu care
deschideam șifonierele cu moșteniri și se zărea
un aerodrom parcurs în cea mai mare viteză de gândaci
cu guși precum cele ale pelicanilor
anunțau marea lovitură marea revoluție gastronomică
hrana
vin banchizele de hrană
orientându-se după neoanele
din fruntea ginecologilor se naște se naște se naște
bebelușul em
o cafea middle un răspuns întortocheat de dimineața până seara
toată viața e un paravan peste care se pune o etichetă ca la saloanele
de bronzat
iar fetița cu fesele scurgându-se precum cremvurștii
îmbrăcată cheeky țuguid pupătoarea și rostind
beyond
se clarifică stând în cur în cuget marele nostru guru
cu specific erectil și înfundat în goarnă cu dragoste maternă und paternă
copilul em
știu că nu înțeleg nimic din traseul
lingvistic
just ar fi să îmi dau o pernă și-un colțunaș
o brioșă ceva și să mă faceți prost în cor să mă tundeți de rațiuni existențiale
pus să fluier o să dau jos superstițiile de sub pălăria ce
ține pilele electrice lipite de tâmple și vă face
să cântați precum șoimii din corurile estivale
este un cretinoid
autist de rahat care se tot oblojește
duce lapte praf în scorburile lu’ mă-sa și scuipă complicând
vizibilul dezavantaj de a nu gândi și
a nu se exprima
acest adolescent em
apocaligrafia după bunic
s-a numit un sat după numele tău un cătun care s-a luminat brusc înainte de a te naște la fiecare răscruce se stângeau bătrânii și înveleau chestii cu derapaj sexual
în foi de rostopască și brusture
în felul acesta ți s-a prezis un viitor mineral și
n-ai fost ursit de ursitori ci de ursari
ai jucat ca un urs de la naștere până când bătăturile din tălpi s-au umplut de
copilărie purulentă
dar toți te priveau ca hipnotizați cu păreri
date de pomană la o nedeie sau un praznic
acesta este antropogenul acesta este cel care va face multe din el
ecografia și ecageul lui em scrise de un alt embrion
multe din vâltorile existenței se opresc atunci când logopedic
înveți să strigi ho
ho că m-ați înnebunit
vă rotiți atât de repede în tot acest haos degradant
lipiți-vă odată să vă pot învăța valența
cifra octanică echilibrul hormonal codul genetic
în mama voastră de sifilitici
ho
derizoriu și metafizică a vârstei
se poate chema un tratat pompos
al revelațiilor morții prins între pereții podurilor de pe care te urinezi
de sub buric se scurg toate poftele
rețete de succes pentru viitoare măceluri antropotextuale
domoalele toxine găzduite de căldura organică
atât de slăvită la colocviile gurmanzilor
fără pic de sinceritate urinezi cu boltă pe vestigiile
metaculturale
mai știi cum îi zicea colleridge lui
wordsworth
chestia cu child
father to the man
taci dreacu e invers e invers și nu mai e
îngăduit să faci solilocuri d-astea
d-ale intelectului em
atâția emi stau gata să facă lumea puzderii
să roiască precum muștele printre monumente disneyland
să se șteargă la fund cu
mapamondul
mă dacă stau bine să mă gândesc toate dubii-aporii-axiome
se ivesc de-a-mboulea
iei într-o dimineață bidineaua și vopsești gardul
să creadă trecătorii că te pregătești să înveți cum se gospodăresc
oamenii
cum se desprinde pielița de pe cei care merg la școală
cu batistele mucoase îndesate în buric
intri înapoi în mă-ta
întinsă în mijlocul curții pe o față de masă
și dai drumul la toți câinii
să-l înfulece pe em
053.715
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
633
Citire
4 min
Versuri
88
Actualizat

Cum sa citezi

dan mihuț. “copilul artist și tinerețea sa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/212879/copilul-artist-si-tineretea-sa

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@iulian-poetrycaIPiulian poetrycă
daca n-ar fi atat de incarcat cu boccele culturale (ca magarul sibianului cu troace in zilele de varf ale transhumantei) ar avea o si mai mare shfortza. al doilea tecst scris de catre tine mihutze despre care pot zice cu inima impacata ca imi place (primul era ala cu bojii) si pentru care sunt dispus sa infrunt riscul de a fi considerat lingau, ca ma dau bine pe langa editori :P
0
@corina-dragomirCDcorina dragomir
io n-am de ce sa ma dau bine pe langa domnu\' editor ca doar am pupat gatul aceleiasi sticle de whisky pe la 3 dimineata pe plaja dar spun ca textu imi place desi ar merita sa mai scoata una alta. numai sa nu-l lase fara rinichi ca e importanti sa fie doi.
0
Între revoltă și refulare. Text cu multă tensiune și arderi de toate felurile. Nu știu de unde să încep dar... textul e tonic și relaxant. Ai dreptate frate și mă tem pentru soarta ta. Mi-au spus-o și mie alții!
0
@leo-nora-lacustraLLLeo Nora Lacustra
\"atâția emi stau gata să facă lumea puzderii
să roiască precum muștele printre monumente disneyland
să se șteargă la fund cu
mapamondul\"
dan, partea frumoasa e ca in fiecare copil artist se nasc in fiecare zi alti copii artisti, pentru ca starea sa ramana proaspata. Ideal ar fi sa nu devenim prea constienti cand facem zdup si dam cu capul de pamant. Doar sa ne simtim flatati ca pamantul nu se retrage inainte de impact, ca sa putem noi sa ne trezim la creativitate.
Copilul artist se simte etichetat, dar zambeste.
lacustra nora si leo
0
@dan-mihutDMdan mihuț
poetricks,
data viitoare când mă mai flatezi, te pun la plată. stau, totuși, liniștit. asta se va întâmpla din cu totul alte motive. ți-a zis cineva că ești lingău sau doar...? hehe, nu cred că-i cazul. sunt conștient de faptul că oservația ta legată de boccele e reală. încă.

corina,
dacă la whiskey nu sunt convins că te pricepi (după cum ai zis, doar îi pupai gâtul), în materie de gusturi literare am încredere și mă bucur că-ți plăcu. da, voi avea grijă la rinichi.

păcală,
pe cine crezi tu că păcălești? nu te cred când vorbești despre teamă, dar de defulare e vorba, chiar e. a artistului din copilul em. ți-o mai spun și eu dacă nu e destul?

leonoralacustra,
vorbit-ai frumos despre em, de aceea nu e etichetat. să sperăm că va mai trece mult până când pământul se vare retrage. mie îmi place al dracului cum se aude... zdup!

vă mulțumesc pentru cuvinte!
0