Poezie
painkiller
1 min lectură·
Mediu
aveam în ureche un șir lung de sfinți care se ascundeau
pe vremea comuniștilor le era frică de ăia
după aceea s-au ascuns
de frica sirenelor de tren
stăteau întinși pe scăriță până ieri
când am trecut pe lângă gară și am simțit cum se înfoaie sângele
și se canonizează
iar eu miros a aghiazmă din tălpi până pe străzile limitrofe ale
orașului întins ca o capsulă analgezică
*
azi
în stomacul meu s-a înființat o secție modernă
de radiologie medici burtoși scanează atent cetățeni
și scriu clar pe diagnostice
în stomacul tău se-ntâmplă un vis
toți pacienții sunt sănătoși tun
mă gândesc la dracu’
să vezi că sfinții au ajuns în stomac și locuiesc acolo ca-n rai
și m-apucă durerile
și problemele existențiale
*
iau orașul și-l înghit
e doar o capsulă
analgezică
064238
0

\'să vezi că sfinții au ajuns în stomac și locuiesc acolo ca-n rai \'(adică ca în sînul lui avraam:))
o aranjare interesantă un interesant mod de exprimare.
numai bine