Poezie
cămașa lui oedip
1 min lectură·
Mediu
trei linguri de trandafiri cu trupul dus în spate lângă râu
figura prelungă a pastorului și turnul cu două camere
opuse visului de pe mal pietrelor mici
algelor până la genunchi și taurii păscând cu ochii
soarelui cu ochiul
închis cât sfârcul rozaceelor înmugurit sub cămașa
îmbrăcată în vânt
trezește-te stephen în lectica fugind prin grâul
verde privește palmele mele arse
de fața ta
și secundele seci precum semințele mamei tale
iar talazul stăpânit de irisul scurs pe prundișul
scăpat de la sân am obosit trăgând de pleoapele acestea
cortine grele după scurt-metraje adipoase și tremurate
ficatul rece al celor care scuipă
prin grâu
și taie feliile acestea din mine le ung cu nisip și
mi le înfig în gură
mamă
(oedip a fost ca un cățel de cuminte
avea și el o camașă albă dezbracată pe țărmul mării
atâta liniște în imaginile din ochi și palmele
aproape una de alta
a fost cuminte și răsfățat de râuri cu petale
de trandafiri în dinți și cu ochii
atât de mari)
apoi liniștea urcând dealul la pas lovindu-se de pietrele
care se mișcau prin pământ stephen întins
și faleza prinvind departe ca un vis orb
023158
0
turma taurilor sacri e acolo. în legea ei, după câte am văzut eu.
data viitoare stephen să-mi arate încotro să mă duc. negreșit am să merg pe urmele semnului său.