Poezie

casa orbilor care râd pe mare

1 min lectură·14 iulie 2006

Mediu

s-a sfârșit

de la placenta nimicurilor născute din sunetele care

se adaugă frânte în ochiul tău cioplit în geamul cu 33 de fețe

rotația creierului prin apa secătuită și nordul fiecarui organ

găsit cu mâna cea rece desprinsă de vene

orb

acoperind lagărul dăltuit cu pleoapa și dat pradă compușilor

organici din fiecare despicătură

securea șesurilor lungind imaginile până când se

anulează răbdarea de a întinde mâna

după tot

s-a sfârșit

mai e o corabie cât pruncul tău înghițit de ligamentele

groazei iar viforul care paște roua de pe noi

împinge ritualul spre nume dăruite în zadar

mai pune o egretă pe fiecare val să semene retezatelor

vederi

ochiul care a rămas să vorbească golfului de sânge

limita corpului înghițind corabia

și portul ca o spumă

s-a sfârșit

întrebi scheletul mării de sub picioarele intrate

în negura care plutește la ieșirea din trupuri când

nisipul geme în verbe limpezi și cochilii de argint

ascunse lopețile inimilor noastre bat flămânde

scrumul ochiului

pânzele duse de vânt și tactilul multiplicat până ce

te prinzi cu mâinile de mine și strigi

sunt fericit dumnezeule mai am un ochi în fiecare

001.661

dan mihuț. “casa orbilor care râd pe mare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mihut/poezie/193626/casa-orbilor-care-rad-pe-mare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.