Dacian Constantin

Marian, Paul,

Mulțumesc pentru spirale...
dacă mă înțelegeți...

Pentru rotiri și ocheade cuvântului.

Prietenesc,
li

\"spre tine veneam
amândoi
triști ca o singură doină\"

Oho. Minunată dedublare înspre ideea de Unitate.
Consider fericită și exprimarea și puterea ei de a-mi deduce ideea de dualitate în unitate și... invers :)

Pentru simplitate și curățenia cuvântului felicit autorul :)Nu îmi place \"gheața vorbelor\", dar... oi știi tu ceva.Eu sunt mai pasionată de ... copci :)

Uneori, mai și glumesc.
Prietenesc,
li

Cristian,

1.Genitivul lui \"otravă\" e \"otrăvii\"... mă rog, așa era pe vremea limbii mele române..
2. \"De tu n-ai fi alaturi, iar capul tau la piept
N-ar soarbe suferinta-mi in brate ghemuita
As plange\" -aici este necesară o repetiție a lui \"dacă\" deoarece nu mai are versul coerență... adică, DACÃ tu nu mi-ai fi alături și DACÃ capul tău la piept... bla bla.. atunci nu aș plânge... ah, dar ai evitat cacofonia...:)Rezultatul e însă o frază defectuoasă. Că vers nu mai e.
3.Strofa 4 e... excelentă!
4.\"Rostind printre suspine un susur pal drept scuze\" - se simte că ai forțat aici, doar pentru a rima SCUZE cu BUZE, tocmai pentru că ai ieșit din registru.
5. \"si ma opresc din drumul
Ce mana mea-l descrie pe brat ca sa se-amuze\"... aici, mi s-a părut jucăuș, deci, mi-a plăcut. E viu.
6. Finalul e cumva \"Tu MA iubesti?\" ?!
7. Recomand renuntarea la inversiunile astea cu genitivul posesiv \"suferința-mi\", \"brațe-mi\", \"a aerului rută\", ultima fiind deranjantă și pentru cei doi A, unul lângă altul.
8. Vezi bine, declarațiile sunt un pic mai scurte. :) Dar aici, glumesc! În rest, cred că deții simțul cuvântului, dar că nu ești liber în el.
Îți doresc mult succes!

prietenesc,
li

cuvîntul \"delirant\" să NU te deranjeze... așa vrui să zic :)

Mi se pare corect!

Amendamentele mele însă sunt:
1.\"am să te opăresc cu smoala încinsă\" - dacă ai folosi verbul A ARDE sau, mă rog, nu știu, altul... ar avea mai multă forță. Pentru mine, cel puțin. Deși... opăresc... e destul de sugestiv, problema e că sună un pic... înțelegi tu.
2. Îmi place refrenul poemul, părțile mele verzi, deși, în mod normal, nu apreciez repetițiile... cred că ai făcut asta cum trebuie
3. \"Va naște o artă nouă\" - nu ar fi \"SE va naște\"?!
4. Cred că ceea ce apreciez cel mai mult aici e tonul, atitudinea, siguranța, amenințarea, da :) Remarc sau așa mi se pare o încărcare de consoane ceea ce dă gravitate, greutate cuvântului. Sau doar mi se pare mie.

Oricum, continuă amenințările!
Eu chiar vreau să mi se facă frică:
de un prea bun poem, evident.

prietenesc,

Mihai are dreptate.
Simt și eu că nu ai îndrăznit să mergi mai departe,
dar poate că de aici rezidă și farmecul delirant al acestui poem. Cuvântul \"delirant\" să te deranjeze, Radmila, știi tu... ăștia mi-s ochii, cu ei citesc :) Deci, nu e \"vina ta\", decât ca element declanșator al cuvântului, senzației, ideii...

Cred că mi-e deosebită imaginea unui bărbat punând flori la icoane.

li

Dorin, da... nu întâmplător am pus \"nouă\" lângă poartă. am fost ironică și rea. cu mine însămi, ca de obicei.

Corneliu, obsesia mea pentru tâmple are o revelație prin comentariu tău: acolo, pe tâmple, se construiesc templele ființei. :)

Mulțumescu-vă!

prietenesc,
li

Mihai,

De norocul acela al tău atârnă soarta următorului vers.
De întrebare și de nerăspunsul ei.

Ce pot face versurile dintr-un om când acesta le ia cu adevărat în serios ?!
Mai om?! Mai Dumnezeu?!
Și, pot fi luate altfel decât în serios, versurile scrise
de-a valma
dinspre sine?!

Nu, fundătura inimii nu e o glumă.
Eu mulțumesc.

liul

ăăăă, da... Doamne ajută să ne alegem cu un vers! :)

1. CRÃCÃNATÃ ILUZIE - Iluzia se crăcănează atunci când tragi de ea, ca și de o gumă de mestecat. Tragi de iluzie pentru că îți place să locuiești în ea. Tragi de ea, până în ultima clipă, tot sperând să o traduci în realitate. E crăcănată de la călărit de minți care fug, la trap, de realitate. E între paranteze iluzia. Niciodată cu alineat.

CARNE SMINTITÃ - E o expresie pe care nu o tranșez. Nu merită. :)

2. \"n-o să mă zbat\" e așezat paralel, inversat, în oglindă, cu \"împotrivesc mă să n-o nu\" . De la stânga la dreapta și apoi, de la dreapta la stânga. :) De ce?! Din pricina iluziei. De mai sus. Aceeași iluzie. Optică.
\"Nu din da și da din nou\" e prea comun, chiar și pentru tine, ca să zic de el. :)

3. „cenușă ortostatică/ prevestind prin spirit și vertebre/ condiția de amibă\".

Amiba nevertebrată
Cenușa dedusă din os
Spiritul rămas din ele
Schilodit dinspre atele

Amiba visând la coloană
ca la un absolut

3. \"întinsă pe valuri cuminte devotată eterului/fac din iubire tăvălugul viabil/ al neputințelor noastre\"

liul iubește poeta doarme

Mulțumesc, Corina...
Îmi pare rău.

Doamne-ajută-ne c-un vers!

li

Ela, Constantin, Sorin
mulțumesc răstignirilor voastre întru cuvânt.

prietenesc,
liul

Elena,
Nu ai mai trecut de mult.
E limpede că dacă ai spus de lemn, ai mers la esențe.
La sevă.

Nu cunosc altă bucurie mai mare decât această incizie
la care, oricum, involuntar, îndemn.

Mulțumesc.

liul

desigur că într-un mod pe care nu pot să îl explic
așteptam acest poem, Ioana. de la tine.

nici nu știam că va fi scris pe bucățele mici
pe post-it
și vârât cu nepăsare în buzunarele paltonului.

nici nu știam că mă pot bucura și înciuda, în același timp,
pentru că văd un poem așa de pe măsura
ochiului și conexiunilor mele neuronale.
aortice.
lumești.

nu ai uitat nimic, Ioana. ca de obicei.
ți-a rămas și rest?

mereu rămâne rest.

prietenesc încântat,
li

as fi vrut ca si ultimul vers sa se termine in E.
asa am simtit si la prima si la a doua lecturare a poeziei.

insa, asa cum spunea paul, o copilareala cu un iz placut,
iar imaginea - indeajuns de puternica pentru a presimti
Zborul.

prietenesc,
li

Iuliana,
Poate nu o fi așa de important pentru tine, însă mie poema ta nu îmi trezește așa de înalte revelații precum ante-scriitorilor mei aici (deși, recunosc, nu am avut răbdare să citesc comentariile în întregime).
În primul rând, pentru că nu reușește să îmi transmită o stare, măcar. Oricât de stângaci spusă, dar să fie o stare, o emoție, lumina vreunui colț de adevăr la care să fi ajuns tu.
Apoi, începi printr-un stil confesional \"ce să-ți mai spun că fac?\", retoric, nu?!, dar apoi încerci să devii prețioasă. Ceea ce se cam observă. Sforțarea, adică. Și e ca și cum, deși ai început natural, prin a fi tu însăți, de la un moment dat, observând că ești privită, ai început să îți corectezi mersul.
Poemul tău mai beneficiază din plin și de niște clișee de exprimare sau de idee: bătrânii ca niște rugăciuni întârziate, se uită drept în suflet, iar ultima strofă poate fi citată în întregime. Sunt exprimări pe care le-am mai întâlnit, nu aș putea să spun acum unde cu siguranță, dar știu că mă feresc de ele, tocmai pentru că le-a mai spus cineva înaintea mea. Nu cred că e ceva rău să spui ce au mai spus alții (de fapt, asta facem). Cred că e mai puțin bine atunci când nu te lași pe tine să fii tu.
În plus, nici măcar un poem de dor nu îmi pare a fi, și nici doritor de a-mi aminti de tradițional, de străvechi, de rit.
De aceea, cred, Iuliana, eu tulceancă, eu născută în același an cu tine (spun astea ca să nu mi te superi cumva) cred că satul nu crește în palme. Orașul,da. Satul nu crește.
Satul e în sânge.
E sau nu e.
De când te naști.
Au avut alții grijă să fie acolo.

Cam așa știu să zic și voi citi și alte poeme.

prietenesc,
li

Desigur,Radu, ca abruBt e abruPt,dar acasa e numai unul evident.
In tine.
Am simtit sa las semn langa aceasta poema a ta (unul mai putin ironic comparativ cu celelalte) pentru ca e scrisa sincer, mult prea sincer, periculos de sincer.
Apreciez imaginea ferestrei, chinuita in incercarea ei de a deveni vitraliu.Bine, eu si am un fix cu ferestrele :)

prietenesc,
li

Ela,

Eu inca mai cred ca printre acele crapaturi ale cerului cate un zeu isi scapa picioarele, alunecand pe spuma placerilor lor, ca si zeii au piscoturi cu sampanie si bai cu spumant :) Asa vad eu razele acelea pe care le-ai trimis tu cu imagine. De aceea, uneori imi imaginez cerul saltandu-si foalele in sus si in jos de atata ras: privirile noastre bolande gadila talpile zeilor. Ai inteles ceva?:) Multumesc.

Razvan,
Cursa dintre inima si creier mi se pare ca cea dintre rai si iad de care spunea Sorescu odata :) Decodarile tale imi sunt dragi, ca intotdeaua.

Serban,
Tacerea inalta si frumoasa ce se ridica din spatele meu ca o umbra vorbitoare face cu ochiul poeziei.
Dupa care, poezia ma inghite.
Dupa care, eu nu mai am nici nume, nici trup.
Gura mea devine gura poeziei.
Infometata.

prietenesc,
li

Trei nebuni...
Primul: - Eu sunt trimisul lui Dumnezeu !!!
Al doilea: - Ba eu sunt trimisul lui Dumnezeu !!!
Ultimul: - Sunteti amandoi nebuni !!! Nu am trimis pe nimeni !!

Tania,

Pentru rabdare si poposire in chiar causul palmei
penru deschidere de feresti,
multumesc!

Si pentru spargerea tacerii! :)

li

Dana,
Rostul nu se face nerost, așa cum Lumina, aceea reală, nu pălește niciodată. Arde asemeni flăcării olimpice pe toată durata desfășurării întrecerilor sângelui.
Oho. Și dacă se micșorează înainte de venirea zorilor,
nu, nu se va lăsa întuneric în nici o odaie a sufletului,
nu, pur și simplu e interzis.
Căci farurile acelea imense ale sufletului netrucat
și deschis,
ale curățeniei,
lumina-vor până la venirea zorilor.

Nu, Dana, luminile nu se sting una câte una când se stinge o lumină. E doar o părere.

Dumnezeu aprinde cu bricheta lui Zippo în fiecare dintre noi
stelele
făcliile
farurile.

Numai să avem noi ochiul întors către interior
ca să VEDEM.

prietenesc,
li

Dana Mușat, Dinis Adrian,
Deși grăbită (ale începutului de săptămână patimi)
declar că însemnările voastre
pe marginea poemului meu (mai vechi, repet)
sunt valoroase și le iau în calcul pentru scrierile următoare,
dar și pentru îmbunătățirea acesteia...
și, în plus, vă mulțumesc.

Dana, uneori folosesc masculinul. Nu cred că e vorba de \"impersonal\" cât de dorința mea de a îi da cititorului
șansa unei identificări cu ce scriu :)

Sau mie. Mie îmi dau această șansă.

prietenesc,
li