Poezie
amenințare de dragoste
(cui poa\' s-o ducă)
1 min lectură·
Mediu
Dușman îți sunt
și-am să te rănesc cu părțile mele verzi
de trandafir galben
Cu răceala
am să te împung cu priviri ascuțite in misterul tău
de diamant
Fără milă
am să te topesc în smoala încinsă
de dorul tău
Neînduplecat
am să te înconjur cu părțile mele verzi
de trandafir alb
Cu viclenie
am să te otrăvesc cu veninul picurat
de-o inimă nemulsă
Sarcastic
am să te țintuiesc in cuvintele mele
mute de uimire
Crud
am să te înlănțuiesc cu părțile mele verzi
de trandafir roșu
Pana când, din chinul tău și-al meu,
Va naște o artă nouă !
023439
0
Amendamentele mele însă sunt:
1.\"am să te opăresc cu smoala încinsă\" - dacă ai folosi verbul A ARDE sau, mă rog, nu știu, altul... ar avea mai multă forță. Pentru mine, cel puțin. Deși... opăresc... e destul de sugestiv, problema e că sună un pic... înțelegi tu.
2. Îmi place refrenul poemul, părțile mele verzi, deși, în mod normal, nu apreciez repetițiile... cred că ai făcut asta cum trebuie
3. \"Va naște o artă nouă\" - nu ar fi \"SE va naște\"?!
4. Cred că ceea ce apreciez cel mai mult aici e tonul, atitudinea, siguranța, amenințarea, da :) Remarc sau așa mi se pare o încărcare de consoane ceea ce dă gravitate, greutate cuvântului. Sau doar mi se pare mie.
Oricum, continuă amenințările!
Eu chiar vreau să mi se facă frică:
de un prea bun poem, evident.
prietenesc,