se apropie vremea când ar trebui
ca poezia să fie din silicon
gândurile țesute în metal
muzica o provocare a geneticii
iar culoarea o problemă de ritm
dar pe când poeții vor fi terminat de
*
[când te caut răsar oriunde din iarbă]
iarba tălpii
îmi crește în jos
și talpa ierbii
îmi crește în sus
ca să-mi poarte umbra
peste urma
pasului tău
[doar acolo mă găsesc și
ca un actor solipsist ce a uitat un rând
eu caut versuri când încerc să îmi înfrân
tentația răpirii sau pofta de omor
uneori sunt ca un cernobîl dar acum...
mai poate fi un împăcat
[adevărul e că atunci]
(când îmi pun sandalele pentru citit poezie)
[enervează și mai tare adevărul e]
(că e enervant să cauți un vis)
[intrând într-un magazin de vise]
(să găsești într-o
nu știu câte surâsuri am stins
doar pentru chipul tău
câte iubiri uscate ți-am aprins
ca să te văd mereu
și de când caut să te-aud foșnind
cu umbră și cu soare
din trupu-ți fraged
lumea curge aproape firesc...
eu de piatră mă țin
de piatră mă dau
de piatră mă găsesc
se duc la vale bolovanii seci
pasivi în apa veșnic curgătoare
se lustruiesc în ape reci
și-ajung
nu te încrede-n vântul ce-ți șoptește „te iubesc!”
cum soarele nu mulțumește sărmanilor ce îl doresc
nu te opri din drum pentru un biet oftat
nu te-ncălzi la foc sălbatic nevegheat
căci multe
mai am multe părți verzi dar încerc să învăț
despre ordinea simplă a firii
despre grădini ce te însoțesc pretutindeni
zilele astea am reciclat 12 sticle de vin și o poezie
m-am gândit că
așa cum calul știe firul de iarbă
și floarea cunoaște rostul albinei
așa și tu ai nevoie de mine
ca eu să am nevoie de tine
ca să-mi spui cât de mult te iubesc
vă trimit aceste cuvinte ca pe un străin în lagăr
în țara celor ce umblă cu capul in sus
pietre de pretutindeni strâns rânduite fără mușchi
compun zidul ritmat după cea mai recentă neregulă
ca
nu știi câte zâmbete am aruncat pentru chipul tău,
câte iubiri uscate ți-am aprins ca să te văd urâtă ca viitorul.
dă-mi o țigară ca să-ți scriu amintirea în care m-ai regăsit.
fă-mi o cafea amară
ce urmă să îi dau calului meu?
ce pas să-l poarte pe cărare?
cum să-l strunesc? i-atât de greu
să-l mân să-nconjure o floare
cât de semeață este umbra lui
și cât de trist să stau în bezna
Fara mine te vad pe dealul cel greu
Complexa si trista, iubita mereu.
Noaptea te vad mirosind pe sub nori
Mana-ti gingasa rasarind intre flori
Doar tu te zaresti din lumea intreaga
Cu pasul
Ale mele sunt hainele ce ma acopera si ma dezgolesc
Gandurile ce-mi trec si ma tarasc
Timpurile ce ma cresc si ma amarasc
Jocuri ce ma asteapta si ma grabesc
Idoli care ma-nchina si ma
Matematic mă adun din mulțimi iraționale
Îmi iau linia și o trimit departe să se frângă
Rotesc spirala în toate sensurile
Și mă împart în întregi fără număr
Descriu cercul in jurul punctului
Dacă vrei să vezi lumea
Privește în tine
Dacă ai pierdut ceva
Caută în amintire
Dacă ai rătăcit cărarea
Urmează-ti visarea
Dacă vrei glorie
Ridică-ți povara
Dacă vrei să cunoști
Dușman îți sunt
și-am să te rănesc cu părțile mele verzi
de trandafir galben
Cu răceala
am să te împung cu priviri ascuțite in misterul tău
de diamant
Fără milă
am să te topesc în smoala
mă-ntorc seara obosit la mine
și-mi dorm fericirea cu ochii deschiși.
dimineața îmi pun sufletul la uscat
și închid ochii strâns înspre visele mele.
cultiv păianjeni și-mi desăvârșesc opera
de