Dacian Constantin

mie îmi amintește de

http://poezie.ro/index.php/personals/160232/probă_de_sânge

dar cum eu nu mai sunt acolo,

mă bucur că ești tu aici.

(când am zis că nu am reținut mare lucru din partea principală de text voiam să zic, de fapt, că detaliile pe care le-ai enumerat nu m-au convins. în sensul ăsta.)

Ștefan Ionuț, când am văzut titlul acestui text mai că m-a pufnit râsul, știindu-l pe primul și te rog să mă ierți pentru asta (unii oameni au simțul umorului deformat după intensitatea durerii, în fine).

Dar am citit textul cu seriozitate și mare atenție. Nu am reținut cine știe ce din el, dar finalul și modul în care tu ai gândit să duci totul până acolo, la ultimul vers și să-l lași suspendat, asta mi-a plăcut foarte mult și cred că este un efect reușit.

Așadar, părerea mea (cu care poți face ce vrei) este să regândești parodia, să o iei în serios, să o lași pe Maria moartă (nu fac mișto, vorbesc sincer!) și să exploatezi acest exercițiu pe care poate l-ai scris nervos sau mai știu eu cum, în felul următor:

tensiune, vertij și pac,

tic tac tic tac,

finalul,

lăsând totul agățat de imaginea unei femei care la rândul ei e prinsă în propriul ei suspans existențial.

Nu e o piatră filosofală sau o mare găselniță, dar rămâne în mintea cititorului, îl faci să aștepte mai mult, să caute mai mult - ceea ce e fain.

Cel mai puțin important vers aici mi se pare cel cu moartea cu mâini de aur, aș renunța la el fără rezerve.

(ți-am scris cu prietenie, sper să simți asta)

sunt cele referitoare la țigările cele lungi, tot mai lungi - pentru că mă bruschează în sistemul de coerență pe care îl caut atunci când citesc un text.

altfel, spaimele unei fetițe se sting foarte ușor când tatăl ei îi așază cald o palmă pe frunte.

cu spaimele tatălui nu știu cum se face.

:)

Ștefan Ionuț, nu trebuie să explici niciodată poezia, mai ales cea pe care crezi că ai scris-o tu.

Fiecare cititor înțelege ceea ce poate prin prisma universului său mental și/sau cultural.

Dacă cititorul nu a înțeles ce ai vrut să înțeleagă, nu este vina lui.

Ci a ta, în calitate de autor.

Eu nu vreau să zic nimic despre textele tale pentru că nu știu ce exact.

Vreau să te întreb numai două lucruri: primul - e mai mult o rugăminte - recomandă-mi, te rog, un autor mexican, mi-ar plăcea și mie să citesc, și al doilea, e o întrebare de-a binelea, ce cărți de poezie te-au marcat în ultima vreme?

Doar o mică observație acum: orice ai vrea să exprimi, oricât de importantă ar fi această alegere a cuvintelor, oricât de bine ți-ar suna ție sau altora, un bun simț estetic românesc, religios, poetic sau cum vrei tu trebuie să te facă să te îndoiești de exprimarea asta,

SCARPINÃ TREIMEA LA CEAFÃ

pentru simplul motiv că este o exprimare hidoasă, și dacă nu mă crezi, repetă tu de câteva ori în gând sau cu voce tare să vezi cum sună. Apoi, dacă tot nu mă crezi, spune versul unui prieten, unui om care nu are legătura cu poezia, și vezi ce zice. :)

Dacă nici atunci, pesemne că greșesc eu.

este foarte greu de urmărit textul pentru că abundă în detalii din zone diferite de sens și cu înflorituri fanteziste.

mă târăsc pe sub cearșaf ca o omidă - este o imagine aproape nepoetică.

fotografia e drăguță :) cutezătoare, așa.

un text care m-a făcut să zâmbesc, nu știu, poate pentru că simt că ești foarte aproape de ceea ce cauți. :)

pe scurt, eu scot versurile astea

ei nu știu dacă femeia e grăuntele de nisip din care se naște o perlă
sau manta în care adoarme

care vin ca o \"ecsplicitare\" :) ce mie, personal, nu-mi place și

totul este bine!

mie primul text mi se pare mai obositor și repetitiv, am înțeles ce vrea să zică din primele două strofe, poate de aceea.

în rest, cu și ceva mai multă condesare, ar fi fost un vertij încă mai reușit, fără jemanfișism căutat și nostalgie abundentă.

chestiune de gusturi: cel mai mult îmi place penultimul text, NICI NU MAI ȘTIU CUM MIROS IERNILE ÎN SULINA A FUM CRED - pentru că reușește să fie extrem de îndepărtat de autor în același timp vorbind din inima sa.

[și textul al doilea îmi place foarte mult, mai ales versul ăsta în receptor toți sîntem tîmpiți, dar strică tot în versul următor comparația ca în picturi - pentru că nu reușesc sa fac o legătură sau să vizualizez o mutră, ceva. sau, ok, dacă reușesc, cere prea mult și se duce atmosfera. sper să aibă logică ce zic.]

bravo.

jucăriile vechi ALE, nu A - generațiilor

nici nu mă îndoiesc de faptul că fragmentele sunt desprinse din viață. există o naturalețe și directețe a exprimării care mă ajută să identific clar acest lucru.

îmi plac propozițiile scurte și viteza cu care pare că e scris totul. sau, mai bine zis, viteza relatării. succesiunea episoadelor m-a reținut până la final. din păcate (sau, din fericire!), nu am alt mecanism pentru o judecată (personală) de valoare a unui text decât această intimă și magică măsurătoare în funcție de timp: cât timp mă reține textul lângă el.

știu că nu îți plac steluțele și sclipiciurile de orice fel, dar n-o fac pentru tine, ci pentru a atrage atenția asupra textului tău acelora care vor să afle despre lucruri trăite, nefardate, simple, relatate cu un soi de nostalgie nepretențioasă și, oarecum, distantă.

m-am gândit mult la ultima, fix ultima frază din text: dacă e mai bine fără ea sau nu. inițial am zis că e mai bine fără ea pentru că prin ea eludezi, subliniezi, accentuezi, tragi de mânecă, înțelegi tu. apoi am zis da, sigur e mai bine fără ea căci rămâne ca finală imaginea trenulețului ieșind din coșul pieptului (ca de sub un pod sau dintr-o gară). acum, nu știu ce să zic, nu mai sunt așa sigură.

nici nu e așa de important. sper că povestirile vor continua, văd că are subtitlul \"unu\". ar fi minunat, mai ales dacă ai reuși, la fel ca aici, să păstrezi distanța asta fericită față de evenimente/personaje și să te abții de la a trage concluzii (spun asta pentru că e un păcat al meu pe care nu-l pot controla în scriere!). acordă-ți pauzele de respirație necesare și permite-mi să îți susțin această transbordare a evenimentelor firești într-un flux literar asupra căruia cititorul este lăsat să dea verdicte. mult succes, oricum ar fi!

Domnule Firică, cred că Mădălina trebuia să vă deseneze ca să puteți pricepe. Vă scriu mai jos conjugarea lui A FI la modurile pe care le confuzați, așa cum se prezintă ea în manualul de clasa a cincea pe care prietenește vă rog să-l consultați.

Așadar, rigoarea spune astfel:

Imperativ afirmativ
(tu) fii!
(voi) fiți!

Imperativ negativ
(tu) nu fi!
(voi) nu fiți!

Conjunctiv
eu să (nu) fiu
tu să (nu) fii
el să (nu) fie
noi să (nu) fim
voi să (nu) fiți
ei să (nu) fie

Condițional-optativ
eu aș fi
tu ai fi
el ar fi
noi am fi
voi ați fi
ei ar fi

Temă pentru acasă: ce mod verbal credeți că am folosit în acest titlu? Dacă răspundeți la asta cred că vi se va face mai multă lumină.

Mult succes.

titlul acestui text este scris corect. vă rog să vă informați că nu vreau să pară că dau lecții.

altfel, numele meu nu este ALI.

numai bine.

ce este arderea Alina Livia Lazar? imi poti da o definitie? intrebarea mea este retorica, nu ma intereseaza raspunsul.

vezi, Daria Caza, asta este problema generală: puneți întrebări, dar nu vreți să aflați răspunsul.

ci doar să vă auziți întrebând.

de altfel, textul tău abundă de întrebări.

și tu nu vrei să afli răspunsul.

așadar, e fals. un text fals în care formulezi întrebări false.

o meditație falsă.

CONTRAFÃCUTÃ.

plus că, îți zic pentru ultima dată și te rog să schimbi încadrarea textului, ACESTA NU E UN ESEU.

intră naibii vreun elev pe textul tău căutând eseuri și își face tema după modelul ăsta idiot de vorbă cu sine, lipsită de orice valoare literară. și, da, în calitate de cititor, eu decid dacă are sau nu valoare literară adunătura asta haotică, hazardată și lipsită de trăire.

și pentru mine nu are. ți-am argumentat cum și de ce, e opinia mea.

[cam atât am avut de zis. nu mă mai provoca. nu ai cu ce.]

ți :)


n-a încăput titlul, nu de alta :)

lasă prostiile și revino-ți. ai două variante:

1. ori interiorizezi și treci totul printr-un filtru personal, căruia i-am putea spune teasc, - în ideea de a stoarce bine ceea ce se poate numi ESENȚÃ,

2. ori citești mai mult pentru a vedea cum de s-au descurcat alții să transforme o experiență mai mult sau mai puțin personală în exponent cu valoare universală.

(cuvântul MARMELADÃ e absolut îngrozitor. mai există azi așa ceva?! și dacă da, ok, ce, doamne iartă-mă, caută el într-un text presupus a fi un fel de exorcizare sexualo-spirituală?!)

iar probabilitatea de a exista un câmp de lăcrămioare, un câmpișor, o oază sau o multiplicată dorință de multiplicate lăcrămioare, strânse ghem într-un câmp este mult mai mare decât cea din compotul tău în care ananasul face sprint sau mai știu io ce.

nice try, anyway. :)

1. acesta nu e un eseu și orice motivații mi-ați aduce, ele nu stau în picioare. dacă nu știți ce e acela un eseu verificați într-un manual de teorie literară sau chiar și pe net, n-am timp să vă dau detalii;

2. problema nemuririi dvs ați introdus-o în text, nu eu; de aceea, sunteți obligată să o tratați într-o formă sau alta. sau să vă minunați de ea;

3. ca și cu orgasmul: eu am făcut referire la cuvintele dvs., publice pe acest site, iar dvs. nu aveți niciun motiv să faceți referire la viața mea sexuală și nici să-mi doriți să mă bucur de ea, că n-am nevoie, în regulă?

4. de altfel, cea mai gravă problemă a acestui text nu e aceea că nu e eseu sau că autoarea răspunde cu referire la orgasme (în naivitatea mea eu chiar am crezut că Marele Orgasm E O METAFORÃ!!!), ci că am convingerea că habarnaveți ce este ARDEREA. doar vă prefaceți că vă puneți întrebări existențiale.

și nu, NU E ESEU, informați-vă singură și rezolvați-vă necunoștințele!

NU este un eseu!

sunt gânduri, să zicem.

cât despre ideea aceasta:

babele îngenuncheate în rugi nu mai pot fi mirese, nu mai pot fi frământate de mâini și arse de buze, patul lor de nuntă e sicriul și nemurirea orgasm le este

mi se pare foarte hazardată și mă abțin de la alte comentarii
pentru că e târziu în noapte și pentru că în sinea mea sper să ajung babă
și să gem în marele orgasm, NEMURIREA, care, știm cu toții,


este.

dacă introducem
cuvintele POET, POEZIE, POEM, VERS,
într-un text
care tocmai asta se vrea,
adocă POEZIE, POEM, VERS,

exact aia nu iese.

plus:

dacă vrem să fie simplu
să avem mare grijă să nu fie simplist.

recită acest vers:

să-ți fi trecut prin cap că luneca pe sub tine

și vezi dacă nu simți că e ceva în neregulă.

eu simt că este cumva împotriva poeziei.

ar mai fi multe de spus (de exemplu, hilarul ieftin al expresiei ”a țesăla caii- putere” sau cuvântul aiurea compus ”marginile-gingii”), dar mă limitez doar la formularea sus-menționată, precum și la titlu, căci și el poate fi orice, titlu de roman, de articol, de lecție din manual, de brand, de formație, id de messenger sau o nouă revoluționară gumă de mestecat. NICIDECUM POEZIE.

nu-mi cere să explic asta.