Dacian Constantin

Valeriu,

Cel mai mult mă bucură că ai văzut zidul. Într-adevăr, nici nu îmi dădeam seama dacă nu îmi spuneai tu: eu chiar cred că am scris doar despre o emoție. Aș fi vrut să ajungă în celălalt neintelectualizată, ci așa cum este o emoție autentică: irațională, vie, vinovată.

Mulțumesc, Valeriu.

li

alinalivialazăr este a naibii de invidioasă
privește ozeneul nimerencu plutind
ridică din umeri și zice că așa o trebui
să n-aibă zborul nici o altă pârghie
decât iubirea

cea mușcătoare cea cu toți dinții limbii române
înfipți frumos în carnea frăgezită
a visului

când soarele i se pare o forneată cu mere îl mănâncă
fără prea multe regrete

Despre subiecte fierbinți: de acord cu Geta. O schimbare a titlului acestui capitolaș, ar calma în plus multe spirite. De exemplu, \"subiecte discutate\", \"texte discutate\". Nu știu dacă e cel mai fericit exemplu. Dar, cel puțin, ar scoate acea aură pozitivă (pe care cuvântul \"fierbinte\" o oferă) de la socoteală și ar reflecta realitatea motivului pentru care unele texte apar acolo. Pentru că se discută pe ele.

Ce bine, uei, că am ajuns la un consens în ceea ce privește cratima domnului Ionuț. Oricum, textul meu nu a avut nici de suferit, nici de împlinit. Asta ca să vă prezint starea de acritură care, știu, mă prinde așaaaa de bine.

Domnilor, trebuie să îi spun mai întâi Ramonei că nu despre podul cu amintiri fu vorba aici, ci dimpotrivă, despre inevitabilul lui mâine, căci am conceput textul ca o scriere față de fiul meu, viitorul, nenăscutul (Ștefan Alexandru, cred :P). Cred că amintirile lui despre mine și despre tatăl lui înaltul, călătorul, le va păstra într-un chip, podul demolându-se între timp și viitura înviind peste noi. :) Ramona, eu aberez, dar asta pentru că îți mulțumesc.

Bobah, știu că te grăbeai, că altfel nu lăsai tu să îți scape sensuri. Tocmai pentru că te grăbeai și totuși ai scris, îți mulțumesc.

Domnule Ionuț Caragea, doar nu credeți că domnul Andu Moldovan, zis Bobah, vorbea serios! Nu de alta, dar nu puteți corecta comentariul. E în regulă, mulțumesc.

li

Ela,

E minunat, cine altcineva deține otrăvuri mai eficiente decât timpul?! Mai ales că despre \"am ucis lumina\", am scris și eu, pe 16, cred - doar că eu o asasinam cu gura, adică o înghițeam, cum s-ar spune, să mă lumineze pe dinăuntru, cu nepăsare spre întunericul din afară.

Mie mi se pare cea mai reușită a doua strofă. Prima urmează o formulă de adresare din aceea, generalizatoare, care mie îmi sună stereotipic, iar ultima e prea îngâmfată :) pentru gustul meu.. :) De aceea, consider strofa a doua cea mai bună a acestui poem, cu o imagine puternică și în consens cu titlul.

li

Pentru că m-am grăbit (pricini de serviciu), revin.

Strofa asta poate să dispară, mai ales că favorizează o repetiție - cea a cuvântului \"zile\":

viața ne strigă pe geam
cu perfuziile atârnate de zile
să lipim afișe cu ‘Pierdut culoare ‘
pe coridoarele ce urcă înalt

Aș mai scoate și :

vorbim despre incompatibilitatea
circumferinței întoarse
a brațeleor noastre
cu pielea

Cred că nu e necesar să motivez și de ce aș face așa.
Consider reușite prima și ultima strofă.

li

Știu că nu te superi dacă zulufez. Am tăiat ce mi se părea mie epitet inutil și am făcut și o altă împărțire a versului. Tu vezi cum ți se pare. Evident că iar nu-mi place titlul. Nu prea am sugestii pentru asta. Poate \"compas pe frunte\", \"doare albul\" sau, pur și simplu, \"străin de noi\" - dacă tot vrei așa.

Sper să nu te superi. Tu decizi.

li



te-am așezat mai la stânga
arăți albastru
în umbra genunchiului ud
care ne înconjoară

vorbim despre incompatibilitatea
circumferinței întoarse
a brațeleor noastre
cu pielea
îmi zâmbești ironic
încât aproape că
îți miros zâmbetul
a buze

ne număram simetric cu un compas pe frunte
ca la piață strigăm centimetru de piele
îl economisim pentru zilele
în care nu vom mai avea sânge

viața ne strigă pe geam
cu perfuziile atârnate de zile
să lipim afișe cu ‘Pierdut culoare ‘
pe coridoarele ce urcă înalt

rimelul ți se înfinge în ochi
albul cred că te doare tare
mă strângi adânc de mână
apa de pe pielea ta
a prins să zboare

și nu credeam că o să ajung aici
un aur de sticlă fără șansă
un fel de magie învechită

de cuvinte

și de taină

Manole așteaptă, la Manole se merge cu de-ale gurii, conform \"analelor\" românești. El nu prea vine, că are de construit istorii. Evident că prezența dumneavoastră mă copleșește, ca de fiecare dată, prin faptul că e neiertătoare, pertinentă și, conform promisiunilor sângeroase de acum ceva timp, așteptată. Nu știu la ce ritm interior vă referiți, un soi de muzicalitate mai săltată a cuvântului?! O să meditez și voi urmări asta, hoțește, prin textele dumneavoastră (pe care oricum le urmăresc).
În altă ordine de idei, eu încă nu am nenorocit pe nimeni, deci sunt domnișoara Lazăr - dacă tot țineți atât de mult la acest pronume de politețe. :)

Cu același respect,
duduia Li :)

Jovana,

Eu scriam la tine și tu la mine. De comentariu zic.

La întrebarea aceea o să îți răspund când o să am și eu răspunsul. Dar îți mulțumesc că ai adresat-o. Pe bune. :)

prietenesc,
li

Jovana,

Avusei și eu un coleg în facultate pe care îl chema așa, Angel. Acum, o să zici că delirez, dar pentru că aveam o perioadă hipoglicemică, pe când coboram scările universității, grăbindu-mă spre nuștiuce, am căzut ca tuta. Era seară târziu, stătusem la bibliotecă... Cred că nici nu aveam de gând să mă mișc de acolo (îmi plăcea, hihi). Așa că a apărut Angel alergând, m-a ridicat și m-a dus forțat la specialiști. Acum, ideea poemului tău așa de bine s-a pliat pe întâmplarea mea veche încât, tot ce pot să spun e că îngerii ăștia mai fac și ei schimburi. Adică pleacă unul, tu vezi că pleacă, aluneci sau ți se pare că aluneci, dar ... n-aibi de grijă :) : mereu angel e în preajmă.

Adunându-mă, zic că aici se află - pentru mine - tensiunea discursului tău, așa, amical :

că mă ține altcineva de mână și doare
pentru că mă strânge mult prea strâns de încheietură
atât de strâns că îmi place

și poate și o cheie, cumva. :)
Adicătelea, să nu crezi că îngerii sunt responsabili și cu eliberarea din chingi. Asta tot noi. O facem sau nu.

Mi-a plăcut tonul poemului.

pese: o să cad - nu e mai... ?! zic și eu.

prietenesc,
li

Vreau și eu dicționarul cela, Ramona! Și cel de plăgi, și cel de miresme polare. Nu știu cum sunt acelea \"absențe de vapoare\", în rest, înțeleg că ucenicia ploii nu e ușoară și că se învață neapărat fără umbrelă! :)

li

Nu crezi că măcar un sens e de ajuns?!

Măcar unul.

pese: din care titlu sentimentul, Ioane?

Mulțumesc pentru cântec.
Ce-aș mai putea să zic?!

Sunt obosită.
Tac.

li

Promit să pun stăvilar
numai viiturilor greu izbitoare
necinstit ucigătoare
de piept :)

Ce bine c-ai trecut!

li

No, să trăiești cu numele. Îi tare fain, uei!

Amu, dacă ai pretențiune de șine știe șe comentariu elaborat, îmi solișiți prea mult.

E, pur și albă, un poem despre încrengături.
Cum care?!

Cele de flori!

Coronițele!

Senin, Florinule! (ca tata, zic)

li

Ioane,

Dar știu că-ți plăcu mult de scriseși atât, dragul de tine. Îți repet că nu eu am scris poemul, dar ce nevoie mai ai tu de lămuriri conexe, că văd că pricepuși ce vruși/putuși.

Acum, eu cred în libertatea interpretării unei scrieri, de orice natură ar fi ea, așa că mă bucură să văd că Andrei ți-o stârnit atâtea gânduri, atâtea idei. Bag seamă că te-a inspirat de-a binelea.

Eu am și zâmbit, dar nu m-am simțit copleșită, pentru că prin unele locuri, ai aberat de-a binelea, pe câmpi domoli și prin văi înmugurite. Cred că era necesar să faci asta pentru ansamblul spumos-etapizat al prezentării.

Bun. Acum ce nu înțeleg e declarația aia universală de amor din final, precum și solicitarea bacșișului, cu atât mai mult cu cât ... ce-am comandat eu și ce aduci tu! Păi, se poa`?!

Mulțumesc prietenesc,
li

alt pese:
consider potrivită alegerea titlului.
foarte.

de altfel,
minciuna este
o încercare sinceră
de a împăca
două realități
diferite

(nici eu nu vreau să îți supra-... știi tu, mintea!)

pese: în loc de \"tocmai\" acela, în contextul și pe ideea pe care o folosești tu, mult mai potrivit ar fi fost - \"din cauză că ȘI ale mele\" . S-ar fi înțeles mai ușor. Sau \"însuși gândul meu\" sau \"chiar gândul meu\" sau \"până și gândul meu\". Ca să subliniezi că te incluzi în categoria descrisă în primele versuri.

\"tocmai\" implică doar un temporal. E sinonim lui \"numai ce\". Dacă mă înțelegi. :)
Dacă nu, nu! :)

li

Ioan,

Mulțumesc pentru semn. Îi voi transmite lui Andrei, și părerea, și întrebarea.

Evident că cel mai mult mă interesa ce poți spune despre text, evident din punctul de vedere al unui tinichigiu auto poetizat și snovar :)

Acum, să știi că eu nu mă îndoiesc de existența lui Zeus.
Tu - de a nimfelor?! :)

poate că da.

cearșafurile ude însă nu ard.

mulțumesc, Ioan.

li