cold water

ies la vedere coastele primordiale?!
...pe un umăr înger pe celălalt, \"celălalt\"...!

Zidul acesta a construit poezia.

În afara noastră se iubesc inimile pentru că înăuntru au piedici...și nu în oglinzi!

ochiul meu oglindește unghii

emoții

În ochii bărbatului ce-și clădește citadela în jurul pasiunii, femeile sunt dorințe cu “căluș în gură” ,care așteaptă eliberarea prin iubire pentru a-și țipa refuzul.
Un “zâmbet vertical” așezat ca o pasăre pe umăr, zboară fără aripi spre orizonturile roșii ale iubirii.
Să spargem ferestrele sinelui pentru a elibera inimile de îndoieli și trădări și să creăm din lumea iubirii un elizeu în care inimile să se iubească pur și deplin.
“Înmoi un deget în ochiul” partenerului pentru a-i lua temperatura iubirii și spargi oglinda exterioară cu care te întâmpină pentru a vedea ceea ce se află dincolo, și să descoperi dacă iubirea supraviețuiește în întunericul lăuntric, despuiată de învelișul social și al cuvintelor banale.

Valeriu,

Cel mai mult mă bucură că ai văzut zidul. Într-adevăr, nici nu îmi dădeam seama dacă nu îmi spuneai tu: eu chiar cred că am scris doar despre o emoție. Aș fi vrut să ajungă în celălalt neintelectualizată, ci așa cum este o emoție autentică: irațională, vie, vinovată.

Mulțumesc, Valeriu.

li

te joci ca nimeni alta cu saracele cuvintele din care unii spun ca nu mai poti scoate...mai nimic...Tu ai reusit sa scoti o mica...bijuterie ! Un lucru este sigur va iubiti ca soarecele si pisica deci...asa cum va place. Dar chiar va place ? Sincer, mie mi-ar place...
Cristos va invia !

Nu, Răzvan, dorințele cu căluș în gură sunt ale femeii.
Și nu, bărbatul nu își construiește o citadelă: citadela e-n el. Nici despre eliberare prin iubire nu am zis aici. Nici despre refuz. N-am zis nici despre \"orizonturile roșii ale iubirii\". Pentru mine iubirea nu e un orizont roșu.
Cu asta \"Să spargem ferestrele sinelui pentru a elibera inimile de îndoieli și trădări și să creăm din lumea iubirii un elizeu în care inimile să se iubească pur și deplin.\" - te-ai apropiat de ce am vrut eu să zic prin acest text. Nu îmi place cuvântul \"eliberare\" când vine vorba de iubire. Mă duce cu gândul la scuipat. La a-i arunca celuilalt, pleoșc, hai, mă, salvează-mă, toate tarele și frustrările mele. Nu asta face iubirea. Nu îmi place nici cuvântul \"partener\". Oglinda aceea e între noi. Nu e oglinda lui. E oglinda noastră. Noi-ul. Pe care avem sau nu curajul să-l vedem. Nu cred că în \"întunericul lăuntric\" cum spui tu - poate pătrunde iubirea. Cred că ideea, de altfel simplă, a acestui poem, a ajuns la tine prin paragraful pe care l-am citit. Restul sunt părerile tale, independente de textul meu, dar pentru care îți mulțumesc.

Cătălin deer,

Ne jucăm cu lopățele în nisip și cu basculanta, deci așa cum ne place, deci când o să fiu mare o să mă lase să îi conduc mașina, deci îmi dăăăăăăăă aaaaaaaaaaripi, deci pentru că merit, așa cum ne place. Sincer și mie mi-ar plăcea ca Hristos să învie. Dar mai poți fi sigur pe ceva în ziua de azi?!

Eu, cel mai des mi-l imaginez pe Dumnezeu omorându-mă din bătaie.

Mulțumesc, Cătălin! Sărbători cu pace și ție.

li

Te văd ca pe o nouă Alice, \"pe furiș m-ai trage de mână prin oglindă\", spre o lume doar de tine știută unde inimile se iubesc în afara trupului, cu mai multă pasiune.

Emoție la paroxism.

Nicoleta,

Heihelei, am luat doar un colț din prăjiturică
și uite cum îmi iese inima pe ferestre
făcându-se imensă și babană
pulsul ei face ordine în planete
(că e cam haos de când cu dezlegarea asta la dans stelar)

Heihelei, Nicoleta,
Nu știu dacă există emoție \"la paroxim\".
Paroxismul simțirii o fi emoția.
Aia netrucată.

Trece un iepure cu un ceas în mână grăbit... Ce-o fi cu el?!

prietenesc (zâmbicios),
li

cat suprarealism e aici, si Dali s-ar simti umilit! sincer, e foarte frumoasa poezia asta! o sa te mai citesc, Alina!

Mai bine mai târziu decât mai devreme
pentru că, iată, cuvintele dospesc
și se crapă, undeva, pe la colțuri,
un miez de idee pe care mă bucur că o regăsesc
cu ocazia comentariului tău.

Mulțumesc.

li