Dacian Constantin

Anuar, Corneliu, George, Ioan, Bazil, Liviu, Andrei, Caragea, Mihai ---- aseară un prieten m-a certat că las ușa deschisă să intre oricine, fără să aprind lumina. Nu am înțeles ce a vrut să spună, dar mi-am amintit că există mai multe feluri de orbire.
Inclusiv cea din pricină de prea multă lumină.

Dominic,
Sau despre distanțele dintre universuri.

pese: Caragea,
de câte ori să îți spun că sunt frigidă la părerile tale?!
E dreptul meu să nu mă interesezi!
Obișnuiește-te cu asta! :)

li

Mihai,

Nu-ți face griji: mi-a prins bine informația matematică!:) M-a provocat.

În altă ordine de idei, îți doresc Paște cu lumină și pace, și ție, și celor care mai văd rândurile acestea!

prietenesc,
li

într-un fel SAU altul ! :)

grăbit disjunctiv conjunctiv adversativ rușine ție li

Gelu,

Eu am văzut o strofă și nu prea m-au mai interesat celelalte.
Nu sunt în măsură la ora asta să vorbesc decât despre ea:

\"o tulburare încinsă
îmi locuiește trupul muritor
ca o vrajă moștenită
de la celelalte femei
ce s-au strecurat pe lîngă mine\"

În mintea mea se plimbă uneori ideea că un bărbat este suma femeilor care \"s-au strecurat\" pe lângă el. Mă gândeam chiar că atunci când iubește un bărbat de-a binelea, o femeie iubește chiar și femeile, toate femeile din viața lui, de până la ea, pentru că, într-un fel s-au altul, mai mult sau mai puțin, l-au modelat în așa fel încât ea - prezenta - să îl aibă așa cum și-a dorit. Nu știu dacă sunt prea limpede.

M-am bucurat să văd strofa aceasta prin prisma ideii mele bolnăvicioase! :)

Altfel, în spatele fiecărui bărbat e o femeie care... cade pe spate! :)

Mi-a plăcut acest \"sauvage\" care se opune, deși, pe alocuri e prea pătimaș-sincer-deschis pentru gustul meu!

prietenesc,
li

Madim,

Fiecare dintre noi are o flintă înfiptă rânjindă în ochiul central. Nu ne poate feri altcineva de ea. Tot noi. Reușim sau nu.

Mihai,

Nu știu cum să-ți zic ca să nu te aricești, dar eu țin minte clar cum te-ai bursucit pe temă de matematician, James nu mai știu cum, dar fu cu mult timp în urmă, de m-am apucat să citesc despre matematici și invenții ca să pot să te înțeleg :).
Și, în altă ordine de idei, de ce ți-a trebuit așa de mult ca să ajungi la impresia aceea?! :)

Mulțumesc pentru luminițe!

li

Să nu exagerăm cu filosofia, deși e posibil să fi fost ironic, deoarece ai mirosit aici un soi de temă des rulată.
Dar m-ai convins că te-ai înfipt corect
în haina de probă a acestui poem.

Mulțumesc.

li

Nu mă miră că nu sunt comentarii, Ela: este un text de o sensibilitate adâncă în fața căreia rămâi mut și nu îți prea mai arde să cauți resursele critice.

Cred însă că poema s-ar putea încheia mult mai bine la
\"în joia patimilor un chip suspendat
îndură blasfemia\", de fapt, nu știu de ce, simt că și tu ai vrut așa, inițial (poate că este și un spațiu în plus acolo).

Strofa aceasta:
\"trupul devine lostrița altui trup
în inima mea bate inima
unei alte mame
traversăm cruci în piatră
spre muntele sacru\"

îmi pare cea mai reușită ca susținătoare a ideii de continuum, de zestre - dacă vrei.

Nu am timp acum să cercetez, dar nu este cumva mai indicat \"mater nostra\"? Zic și eu.

pătimașă :),
li

... să linșeze către offtopic acele comentarii (de sub acest textul meu) care - în mod evident - fac publice fanteziile sexuale ale domnului Caragea.
Nu de alta, dar sunt tentată să răspund.
Mulțumesc.

După mine, adică eu fiind li-care-nu-este-în-stare-să-concentreze-imagine-într-un-haiku,
deci pentru o li neavizată,
cel mai reușit e ultimul haiku:

pentru \"frunziș nou\", pentru că e \"sub\" vânt,
pentru că nu e vorba de un mesteacăn, ci doi,
pentru încărcătura consonantică (ș,p,r)
ce susține auditiv versurile.

și mai cred că primăvara, chiar avem nevoie de haiku. :)

prietenesc,
li

și de ce ai șterge un poem despre început, naștere și esențe?!

mie nu mi se pare deloc ciudată împletirea sunetului, cu fructul, cu atomul, cu o croială, cu un A și cu o femeie, mai ales când e vorba de nașteri.

versul : \"Din cer lui Dumnezeu îi cade pe pământ o cheie\" e o speranță! :)

li

Petru, așa să ne ajute Dumnezeu!

Felix, e clar: e vorba de o manea grea, che... guevara mea! (vopsită)

Domnule Caragea, eu sunt începătoare în mai multe chestii, mă înduioșează privirea dvs maestră asupra mea. Lăsați stilul liber, că - așa cum spuneți - \"e la îndemâna oricărui începător\": ce îmi puteți însă spune despre stilul fluture?!Sau să trec direct la \"pe spate\"? :)

li

Dar și transpirațiune. Da.
Bine, recunosc, de Lua am dat întâmplător :), dar apoi l-am și studiat, de prin mitologia romană, că nu mai auzisem de el, neam, până ieri /rușinos o fi oare?/. Când am aflat că e o zeitate baștană, de origine obscură /deci în consens cu originile mentalului meu/, căreia i se aduceau drept ofrandă prăzile și trofeele de război, am zis: thisizdăman,man! Cel care seamănă cu mine sau eu cu el, cine-o mai ști?! Așadar, un pic fu calculat. E și calcul. /ce zodie o fi ăsta al lui nicolau de-i așa persua-argumenta-denota-tiv?!/

În altă ordine de idei /obosite la mine/, nu știu de Euridice nimic, că nu prea servesc chestii de grup. Iar cu maneaua aia: să fim serioși! O promiți de... prea mult timp ca să cred că și există. Sau... încă lucrezi/țambalești la ea?!

Nu-s dinamovistă, mai taci!Eu țin cu ăia mai slabi mereu:)

Să crezi despre scrisul dintr-odată, că am mai făcut așa și tot limpede și bine fu. Așa, fără revizuiri și adăugiri și altele de genul \"ia să mai pun o fundiță, heihelei, dar ce ar fi să aplic și-un pompon?!\" Desigur, e vorba și de momentul de viață pură în care se ÎNTÂMPLÃ CEVA în mintea creionului. Adică a mea.

Cred tot mai mult (o fi o prostie) că, în general, lucrările reușite, indiferent de ce natură artistică, au suport în real. Invențiile miros.

Mă opresc cu aberațiunile. Fix în bară!

li

Emilian --- acum am înțeles: cum că până acum mă îmbătam cu simțuri și cu imagini, acum - mă las și m-apuc de fumat. contemplativ. :) Zâmbește!

Felix --- paraviara a ajuns. Cum că dacă e de la tine cu nici un soi de schimbare, ori ești obosit, ori am nimerit-o. :)Mărturisire (să rămână între noi): cred că am lucrat cel mai puțin pe acest text. Cred, așadar, că cioplitul prea adânc, dorința de a exprima cel mai bine, deci de a forța firescul - sunt dușmanii mei. Mulțumesc, Felix.

li

Nicoleta,

Heihelei, am luat doar un colț din prăjiturică
și uite cum îmi iese inima pe ferestre
făcându-se imensă și babană
pulsul ei face ordine în planete
(că e cam haos de când cu dezlegarea asta la dans stelar)

Heihelei, Nicoleta,
Nu știu dacă există emoție \"la paroxim\".
Paroxismul simțirii o fi emoția.
Aia netrucată.

Trece un iepure cu un ceas în mână grăbit... Ce-o fi cu el?!

prietenesc (zâmbicios),
li

Nicolle,

Niciodată nu am înțeles de ce numele tău are doi L. Dar înțeleg că războiul, ca și iubirea, există. În fiecare.

Emilian,

Chiar nu înțeleg despre ce schimbare de stil e vorba. Sunt în încurcătură mare. Și, mai ales, nu înțeleg de ce trebuie să iau o decizie în acest sens. O spun sincer și... speriat.

Dana,

Nu întreb de ce. Mulțumesc pentru părticica autentică de Tu, lăsată aici.Am zâmbit.Nu merit.

prietenesc,
li

să surpinzi unda auto-ironică! - eroare de tastare de minte bolnavă grăbită împrimăvărată pleoape grele cad peste cuvânt închizându-l

Mădănică,

Te declar jivina mea preferată. Și știi doar că \"jivinele\" sunt ale mele și mi-s tare dragi. Și fac asta pentru că îmi demonstrezi că ai înțeles mai mereu ce scriu. Nu știu satisfacție mai mare.

Nicolae,

Cu sexul roților de tren mi-ai dat o idee interesantă. Acarul e singurul care le păzește, iar șina - singura cu care ele - roțile de tren se iubesc.
Acum, în-serios-ând răspunsul, aș fi vrut, Nicolae, să surprizi și unde auto-ironică din text. Nu mă laud aici, Nicolae. Dimpotrivă. Trasez neputințele.

Dar sunt conștientă.

În altă ordine de idei, vreau să răspund la întrebarea asta:
\"Spre ce tip de adevăr îți îndrepți tu cuvintele?\" :

Li zice că adevărul nu are tipologii.
Și e numai unul.

Restul e luptă.

Mulțumesc.
li

Nu, Răzvan, dorințele cu căluș în gură sunt ale femeii.
Și nu, bărbatul nu își construiește o citadelă: citadela e-n el. Nici despre eliberare prin iubire nu am zis aici. Nici despre refuz. N-am zis nici despre \"orizonturile roșii ale iubirii\". Pentru mine iubirea nu e un orizont roșu.
Cu asta \"Să spargem ferestrele sinelui pentru a elibera inimile de îndoieli și trădări și să creăm din lumea iubirii un elizeu în care inimile să se iubească pur și deplin.\" - te-ai apropiat de ce am vrut eu să zic prin acest text. Nu îmi place cuvântul \"eliberare\" când vine vorba de iubire. Mă duce cu gândul la scuipat. La a-i arunca celuilalt, pleoșc, hai, mă, salvează-mă, toate tarele și frustrările mele. Nu asta face iubirea. Nu îmi place nici cuvântul \"partener\". Oglinda aceea e între noi. Nu e oglinda lui. E oglinda noastră. Noi-ul. Pe care avem sau nu curajul să-l vedem. Nu cred că în \"întunericul lăuntric\" cum spui tu - poate pătrunde iubirea. Cred că ideea, de altfel simplă, a acestui poem, a ajuns la tine prin paragraful pe care l-am citit. Restul sunt părerile tale, independente de textul meu, dar pentru care îți mulțumesc.

Cătălin deer,

Ne jucăm cu lopățele în nisip și cu basculanta, deci așa cum ne place, deci când o să fiu mare o să mă lase să îi conduc mașina, deci îmi dăăăăăăăă aaaaaaaaaaripi, deci pentru că merit, așa cum ne place. Sincer și mie mi-ar plăcea ca Hristos să învie. Dar mai poți fi sigur pe ceva în ziua de azi?!

Eu, cel mai des mi-l imaginez pe Dumnezeu omorându-mă din bătaie.

Mulțumesc, Cătălin! Sărbători cu pace și ție.

li

Mulțumesc tuturor celor care au scris/trăit/pierdut timpul/luminat/vegheat/zâmbit/înțeles/rezonat cu acest text.

li