prier

Dupa mine, primul haiku este cel mai reusit. La celelalte voi reveni, cand voi avea ocazia.
Poate ca apropierea Invierii iti va aduce inspiratie si vei mai scrie pe aceasta tema. Sarbatori fericite si spor in toate!
Cu drag, Maria

După mine, adică eu fiind li-care-nu-este-în-stare-să-concentreze-imagine-într-un-haiku,
deci pentru o li neavizată,
cel mai reușit e ultimul haiku:

pentru \"frunziș nou\", pentru că e \"sub\" vânt,
pentru că nu e vorba de un mesteacăn, ci doi,
pentru încărcătura consonantică (ș,p,r)
ce susține auditiv versurile.

și mai cred că primăvara, chiar avem nevoie de haiku. :)

prietenesc,
li

Un semn de la mine - că mi-au plăcut. În mod deosebit, primul haiku. Sărbători fericite!

Da Corneliu, subscriu si eu celor scrise mai sus, primul haiku este minunat, un veritabil haiku, zic eu; felicitari, si la recitire.

~Numai bine!~

pentru aprecieri și urări. La fel și vouă.

Eu aș fi scris:

Sub vântul serii
mesteacănul înfrunzind -
picături pe streșini

Aș evita să vorbesc despre frunziș nou (kigo) în luna aprilie, lună de primăvară. Nu e pleonasm?

Prin ploaie în zori
cu casa pe spinare –
urmă pe piatră

Aș scăpa de „c-un cas…”. Nici „cu casa” nu sună prea bine. „Cu casa-n spinare” mă duce cu gândul la poezia pe care o spuneam când eram mici: „Ieri aram/ Soc ardeam/ Jar n-aveam/ Ș-o șa rea la cal aveam.” Atunci, spuneam că vorbim turcește. Ce știam noi…?

Sper să aflu și alte opinii.
Cu drag, Maria

streșini picurînd –
frunziș nou în tremur vechi
mesteceni subțiri