Poezie
Uitucă
1 min lectură·
Mediu
uitucă, poate că încă prinsă de fusta mamei
plimbând o colivie cu ceva cântător înăuntru
uitucă îmi era milă de animalul galben
păcălit de iubire
uitucă, mă sprijin
cum de fiecare pom se sprijină flacăra lui roșie
așa cum respir și rămân și viața în mine se vede
încet
tot mai încet
oare de câte ori se respiră în așteptare
când în geamul fierbinte se scaldă vrăbiile
când poate vine ploaia și poate e bună
să spele tot, măicuța bătrână și pură
cu lujeri împrejurul capului și doar
în praful din cărți
când ești tânăr și vrei să îți păstrezi piciorul sau mâna
pe care le dai oricum mai târziu și pentru
mult mai puțin
respirația e a celor din jur și știu că te țin
suspendat între ei și plimbat ca un steag
în prea multă lumină
dacă murim pentru că respirăm, de ce
trăim atât pentru moarte
fiecare secundă hrănită cu pumni de semințe
fiecare iubire lacomă ca un lup
să suflu în geam și să văd tot mai nedeslușit cum un câine
dezgroapă trupuri micuțe
007
0