cristina minea

mestec bomboane cu baneze fascinată de teleenciclopedia aha care vasăzică americanii sunt ăia care umblă la costum și cu pălărie baston umbrelă și ce bune sunt banezele astea din bomboane foarte

Nu plânge dragostea mea îngropată de vie până la clavicule promit să-ți dăruiesc o moarte frumoasă când te vei hotărî să treci dincolo de antepenultima oglindă bulgării de pământ o să-i aleg nu

sunt un borcan oarecum vechi 2 dungi de rugină închegate în ridurile gâtului ia-ți pălăria să nu faci insolație din femurul tău mi-am cioplit scoici perfect rotunde să ascult zbaterea

Dezinvolt sfidător aproape regal Sylvia atârnă de un capăt al sforii ei de aur pătratul geamului scurge înăuntru zorii caimac gras alb-vinețiu Sfoara Sylviei ar putea fi o dublură bună a cosiței

Sunt un cer mai mic, răsturnat; ca mâna unui pictor de bambuși te caut, în unghiuri ascuțite și microscopice linii frânte. Florile din pahar își plâng pierdutul suflet; el a rămas, pesemne,

Prima oară când l-am văzut atât de aproape de mine, am simțit un puternic impuls de a-l atinge. Incandescent. Îndărătnic, apăsa cu toată forța lui oarbă pe creștetele arse ale copacilor. Știam că

mâinile știu totul despre iubire țelul meu să beau să dansez să uit și cam asta ............................................... stau aici într-o noapte perfectă volute negre de vânt vodka în

o să mă dezbrac de pielea asta întocmai ca șerpii o s-o fac încet metodic senin milimetru cu milimetru până când vei fi suficient de departe de inima mea ca să n-o mai doară în tot cazul îți

Cât v-am iubit, neprețuiții mei vânzători de fluturi, pe fiecare în parte și, în general, pe rând! Trăiam în balonașul meu de săpun, cu pretențioase sclipiri cucurbitacee și parfum înțepător

lumina se aruncă tăiș peste pleoapele tale ochii tăi se inundă de-aureole boreale neînchipuite împrejur - numai și numai flamenco-ul convulsiv al plopilor albi

ca să-mi exorcizez amprenta buzelor neverosimile din epidermă o să exersez scrisul cu mâna stângă decojitul stelelor de husa ruginită pe muchii o să dezgrop toți fluturii cu aripi zdrelite între

Poezie de vineri Pe care să-mi beau nonșalant cafeaua amară Chipul lui își poartă departe tradițiile silvestre N-am să fiu niciodată mozaic Exclusiv din cioburile care-ți par ție mai frumos

Cineva să mă învețe să pun etichete să aleg nume lucrurilor să le decupez în hârtia aspră să le lipesc bine provizii pentru o iarnă ce n-are sa vină O să desenez pe pielea ta avioane ceaiuri

Te-am strâns în mine Ca pe prima țigară între buzele tremurânde Din câte se pare În unele privințe nu m-am schimbat în ultimul deceniu Iată-mă azi, fata de vineri Periodic mă fotografiez în

În lumea ta perfectă teorii prejudecăți inhibiții înșirate alfabetic pe 2 rânduri tabu-uri în grup compact sertarul de jos deh mereu la îndemână așternuturi netede și lustruite ca o tavă de

Amar de primăvară Pe harta vânătă a zidurilor mugurii sunt dureros de rotunzi În micromonografia orașului șed și mușc pe-ndelete din felia aurită de măr.