Poezie
Ștergându-te ca pe un tatuaj
1 min lectură·
Mediu
ca să-mi exorcizez amprenta buzelor neverosimile din epidermă
o să exersez scrisul cu mâna stângă
decojitul stelelor de husa ruginită pe muchii
o să dezgrop toți fluturii cu aripi zdrelite
între gloduri de humă
o să urc până la coama de foc
o să mă lipesc de ea cu tot gândul
cu tot simțul
până când straturile fripte pe margini
or să cadă precum firimiturile de carne într-o pâlnie
proaspătă de shaorma
până când o să simt fiorul Siberiei
și acele de gheață or să crape
adânc pe brațele mele
pe torsul hulpav
pe coapsele fremătânde
002.443
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- cristina minea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 96
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
cristina minea. “Ștergându-te ca pe un tatuaj .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-minea/poezie/14002413/stergandu-te-ca-pe-un-tatuajComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
