Cristiana Popp

Îmi strecor mâna în palma ta bătătorită de toate sacoșele pe care le cari de la piață ca să am eu mâinile libere sau ca să nu mă doară șoldul în fiecare noapte. Îți ascult glasul atât de

Si fiul meu cel nenascut In pace va sa moara, Dar zeului necunoscut La ceas tarziu de seara. La marginea noptii, Arzand netacuta, Straine al sortii, Ucide-ma muta... Coboara-mi in

Nu știu de ce mă iartă timpul și nu plâng La groapa mea bătrânii ochi ai mamei, De ce mai rătăcesc târziu, amar, nătâng Hălăduind prin vechiul meu tărâm al foamei. Somnul tristelor figuri urlă

Mă gândeam să îți spun Doar gesturi ireparabile nu să nu faci ceva ce nu se poate lua înapoi și fiindcă pentru tine era târziu, m-am întors către mine zicând doar gesturi ireparabile nu

Visez mirese despuiate De albe foi și albi conduri Călcând cu pas de maiestate Printre fantome de păduri. Copacii sfărâmați în nopți Pământului sărută rana. Sărmane Dumnezeu, mai poți Să-mi

Mă gândii (muică, dar rău m-a prins olteneasca asta), cum ziceam, m-am gândit să vă spun și vouă cum mi s-a părut mie toată joaca asta de-a experimentul și alinierea. Vă rog să observați că am avut

vezi mi-am amintit că aș putea avea sentimente și ăsta e un păcat greu de iertat nu contează câte avemarii sau rozarii sunt dispusă a face sau că aș putea urca un munte nici mare nici mic în

Cuvintele astea nu-mi aparțin stăteau scrise ordonat și un pic înclinat pe muchia cartelei de metrou cu care mă duceai la gară. Cuvintele astea nu-s parte din

Þin să vă anunț cu mare bucurie și în mod oficial că miercuri, 24 martie 2004 (DC) numitul Anton, cunoscut și ca Liviu Nanu, va descinde in minunata urbe craioveană. Nu vreau sa zic prea multe, dar

Și totuși mai lasă-mi acest ultim vers, Cu toată ființa mea de lut flămând Să-mi mângâie pana cu cântul lui șters Să plângă și primul și ultimu-mi gând. De-mi furi fără suflet și ultima

ascult ceasul nopții vărsându-și secunda într-un pahar de vin glazurat cu noiembrie tu... te-aud cum taci la tâmpla mea în lumina înserată-a clipei singurul meu tăietor de iluzii călător silențios

Þie m-aș ruga în fiece seară-nainte de somn cu palme căuș ochilor strânși precum înainte de luna mea nouă. Þie ți-aș scrie versuri să vină poeții desfigurați de emoție de frică să strige aici poezie

Visam intr-o noapte ca Poetii nu mor, Visam caii liberi fara hamuri de lut... Cu somnu-mi in palma spre moarte cobor. Eu cred ca Dumnezeu e-un Poet decazut. Nu mor Poetii, cantul doar le

Am tras ieri două concluzii majore: că de la Silișteanu nu știi niciodată la ce să te aștepți și, cea de-a doua, că uneori să fii om e mai greu decât să fii poet. Am plecat la Pitești din două motive

... teiubesc teiubesc teiubesc... urlă un tonomat răgușit ca o voce vulgară de prostituată bătrână cunoscută rând pe rând de toți bărbații orașului, de fiii lor și de fiii fiilor lor cu mâini

Ca de obicei, am o provocare pentru tine, cititorule. De data asta exercițiul e mult mai greu, pentru ca el impune citirea nu numai a recenziei care va urma, ci și a cărții despre care îți voi vorbi.

Vreau să știți și voi că există minuni. Chiar dacă nu mă credeți, eu știu că ele există. Îl știți pe Cătălin Botu ? O știți pe Alina Botu ? Chiar dacă nu, o să vă spun o veste sublimă. S-a născut