Cristiana Popp

Multumesc tuturor de trecere si de intelesuri. Scriu rar de tot in ultima vreme din lipsa de timp si din cauza ca am un echilibru care nu ma indeamna la poezie.
Parerile voastrte mi-au facut foarte bine. Multumesc din inima.

Mi se pare sanatoasa ideea si tactica refuzarii supei reincalzite. In acelasi timp cred ca un text poate fi suspus unei autocritici nemiloase. Ma rog, ca recomandare ti-as spune sa arunci 90% din ceea ce scrii si sa publici numai cele mai bune 10% din scrieri.
Trebuie sa mai recunosc ca poezia de mai sus are sanse sa treaca prin filtrul autocriticii unor autori foarte pretentiosi. Deci astept sa mai citesc si alte scrieri ale tale.

Un text care imi aminteste de vremurile bune de demult (sau nu atat de multa vreme a trecut), vremuri de poezie si tremur. Chiar daca natura programatica si declarativa a textului m-a indepartat un pic la inceput, am depasit apoi preconceptia si mi-a placut mult ce am citit.
E un text inchegat, legat, in stilul tau inconfundabil, acela al poetului fara un stil anume, al poetului de poezie si atat.
Iti multumesc pentru momentul de emotie si amintire.

E imporesionanta povestea de mai sus. Se simte trairea si caldura din spatele cuvintelor. Dar nu se simte exercitiul literar. Asta se dobandeste, nu-i bai.

E un text uimitor, deoarece n-am vazut niciunde o asemenea imbinare de versuri bune, foarte bune, slabe si foarte slabe.
Voi da exemple din fiecare, ramanand ca tu sa recitesti poezia si sa vezi ce ai de facut.
foarte bune: Și poșta țării fiecăruia deține alte reguli; Dacă aș avea o fetiță,/Aș boteza-o irlandez; Când respiră, când păcătuiește și când își face bagajele.
bune: Atunci e sigur că noi ne culcăm la ore diferite,/Spunem altfel destinului sau periuței de dinți; Cred că zeii grecilor și al altora/Stau într-un cer inferior,/Și sunt vânzători ambulanți.
slabe> Jale miroase întotdeauna a jeleu; Distribuie (sau cel mult încearcă)/Soluții de șters geamul/Pentru Dumnezeu.
foarte slabe: Știi că mâinile care azi te îndeamnă/Să scrii corect \"poet\"/Poate au frământat ieri un bust creator/(vezi să nu scrii cu doi \"e\")./Cuvintele sinistre/Au formă senzuală, arcuită; Când Aerisești sus,/Să Te uiți atent/Și să îmi trimiți câte-un înger/Sub plapumă,/Ca să îmi povestească/Ce face Iubitul meu arctic.

Imi cer scuze daca nu am explicat ceea ce am zis suficient de bine si am suparat pe cineva. O sa incerc in randurile urmatoare.
Spuneam ca Gigi Becali face parte din publicul pe care Coelho il cultiva, nu ca este prototipul. Iata de ce cred asta:
Coelho scrie pentru o categorie de oameni care vor sa citeasca adevarata literatura, vor sa faca parte din cercurile in care se discuta despre si pe marginea unor carti foarte bune, dar nu au cultura, simtul estetic si disciplina literara suficiente sa ajunga acolo. Coelho scrie o literatura aflata la limita dintre carti de duzina si carti de cultura. Stilul este cel al romanelor de duzina, al romanelor usurele pentru gospodine plictisite de telenovele. In schimb, introduce numeroase simboluri mistice, cabalistice, magice, istorice pentru a da o aura de valoare cartilor sale. Toate acestea nu se sustin in spiritul cartii, sunt doar fatade menite sa dea iluzia celui ce citeste ca savarseste un act de cultura. Am vazut multi semidocti vorbind de cartile lui Coelho cu aerul ca fac cultura, ca-si dovedesc vastele lecturi literare. De fapt ei nu-si dau seama ca Coelho poate fi citit fara probleme, dar nu e genul de carte cu care sa epatezi, decat un alt necunoscator.
Gigi incearca de multa vreme sa-si dea un aer de intelectual, de om care citeste, care se invarte in cercuri filosfice. Coelho e autorul care il satisface. Il poate citi, pricepe oarece, dar nu e chiar atat de comercial ca o cartulie politista de serie.
Sa fim intelesi: citesc cu placere seriile de carti politiste sau de spionaj (macar pentru ca sunt sincere, nu pretind a fi mari opere de cultura ca romanele lui Coelho), am citit cate ceva si din Coelho, dar nu pot spune ca savarsesc un act de cultura prin asta.
Astea sunt carti de tren, tramvai sau plictiseala. Daca vreau sa-mi imbogatesc spiritul citesc cu totul altceva.
Citind vreo 4 carti din Coelho, imi permit sa rad pe sub mustati de incultura celui care se lauda ca si-a procurat ultima carte a lui Coelho. Nu zic ca e proasta, dar nici vreun Nobel n-o sa ia.

Eu cred ca faza Coelho/Jiji e semn clar in ce capcane pot cadea oameni de altfel bine intentionati. S- bucurat Coelho ca a gasit un cititor care sa-i impartaseasca ideile, e normal, de altfel. N-avea de unde sa stie ca Jiji e un fel de bufon, de saltimbanc in direct combinand cu o naturalete de neinvidiat paranoia, delirul de putere, incultura, lipsa de caracter si banii.
Si, de altfel, sa nu uitam, Coelho este un scriitor comercial, care si-a ales de buna voie acest mod de a scrie, la limita intre romane dedicate gospodinelor si literatura adevarata. Nu spun ca e usor ceea ce face el. Spun doar ca este un personaj care scrie ca sa vanda, neinteresat neaparat de valoare intrinseca a cartilor lui. A inteles reteta succesului, si anume a da impresia oricarui semidoct ca a-i citi cartile e un act de cultura, si o foloseste la maxim. Nimic rau in asta, dar sa nu-l consideram vreun mare scriitor. Pana la urma Gigi Becali face parte in mod normal din publicul pe care si-l cultiva.

Multi prieteni s-au adunat pe aici...
Va multumesc tuturor, dragilor, si va doresc toata fericirea pe care o simt si eu.
Cris

Maria, multumesc din tot sufletul si sunt onorata de aceasta recenzie-cadou.
Ela, multumesc, e minunat cum dintr-o singura intalnire stii atatea despre mine.
Bogdan, multumesc de urari si citirea constanta a scrierilor mele.
Mada, multumesc pentru ca esti. Si eu n-am plecat niciunde, doar ca viata se grabeste si eu tin mai greu pasul. Dar sunt aici, draga mea, aici.

O poezie buna, care poate deveni chiar foarte buna cu niste mici retusari. Ce m-a dezamagit pe mine cel mai mult a fost finalul, prea explicit pentru gustul meu, cu o oarecare doza de sentinta, fara a fi cu adevarat revelator. Imi place mult imaginea din strofa a doua, desi recunosc ca este destul de teatrala, dar se potriveste gustului meu. Hiperbolizarea si poetizarea excesiva s-ar putea sa-ti dauneze la un moment dat (ca in fragmentul cu sarpele zilei). E destul de greu de pastrat limita, dar mi se pare ca esti unul dintre cei care ar putea reusi.

Liviu, nu stiu mai multe amanunte. Pur si simplu am gasit anuntul in EvZ, ziar care la noi acasa se cumpara zilnic, m-am bucurat si am zis ca merita sa scriu un mic anunt. Stii ca ies chestii faine la lansarile astea. Apropos de Costel, doar n-ai uitat Timisoara... Din motive pe care le cunosti bine si care acum se joaca la celalalt calculator, eu n-am sa uit niciodata ziua aia. Si Mihaiesu\', nene, si Mihaiesu\'?
Ela, detalii ne poate da Costel sau poate Pan. Eu nu stiu mai mult decat am citit in ziar. De revazut sper sa ne revedem la Costel si la alte evenimente fericite din viata noastra si a cartilor.

Auzi, nene, ma intrebam daca merge sa dau stelute la dracovenia asta cu limbajul explicit. Cred ca o sa incerc eu sa vad.
Si acum sa-ti explic de ce: in ultima vreme sau ultimele vremi ai o tendinta cam ciudata de a scrie la moda. Din pacate modele astea sunt trecatoare si fac rau la talent. Si asta e o poezie scrisa oarecum la moda (chiar daca intentia ei este ironica). Imi place pentru ca ai reusit sa te pliezi foarte bine pe moda asta si ai ales una valoroasa. Rezultatul este, dupa parerea mea, o poezie buna, ma rog in limbaj explicit, dar buna. Mi-e dor, trebuie sa-ti spun, de cel care era Anton pe vremuri, neinfluentat de dulcea epidemie poezie.ro. Esti bun, nene, poti scrie toate astea bine, dar ai putea fi foarte bun daca ai lasa incercarile astea si ai fi complet original.
Imi plac multe din poezia asta si de asta instelez, dar o sa-ti spun ce nu-mi place:
- despartitul ala in silabe la sfarsitul versului, un fel de ingambament, dar numai partial reusit. Stiu ca il admiri mult pe Foarta si el foloseste jucaria asta cu multa placere. Dar nu e neaparat o moda de urmat.
- explicatiile in plus (pana la ciclul iubitei, la inceput doar noaptea).

In rest, sa mai faci din astea ca te citesc cu drag. si cum spunea cineva, fac lauda chestiei asteia cu limbajul explicit.

Stii deja, asa ca e inutila... Mesajul a fost receptionat.
Ma gandeam acum cum suna \"alior\". Mama, mama, nu te-ai astepta la textul care urmeaza. Sau te-ai astepta??! Imi place rau de tot poezia asta, tocmai pentru calmul ei aproape nebunesc, pentru aliorul asta linistit deasupra unui text care ar trebui sa sugrume o neliniste.

Ma gandeam sa dau o steluta ca sa mai citeasca lumea textul asta care merita citit. Apoi m-am razgandit, ca oricum mie imi place ce scrii si tu stii asta si nici macar nu stiu daca lumea ar aprecia textul asta si deja m-am incurcat in explicatii si mai bine spun ce am de spus referitor la text.
Ideea, deloc noua, a notitelor de subsol e folosita inteligent si corect (mai bine aici decat intr-o alta varianta a poeziei de mai sus citita de mine). Poate ca e putin cam mare contrastul, disonanta dintre Mazilescu si Codrescu pe de-o parte si vorba lui Lazurca pe de alta parte. Imi dau seama ca notita privind filmul e indelung gandita, dar tot mi se pare un pic ernat formulata, parca rupand textul intr-un mod nemeritat si nesustinut.
Ideea generala a textului iar nu e noua, e aproape banala as putea zice, dar e exprimata cu o nota personala, cu un fel de sarcasm retinut si sagalnic care se simte in multe din textele tale. Mi se pare un text scris din putine miscari ale condeiului, oarecum brusc si chestia asta imi place.
Aaa, sa nu uit: imi place la nebunie titlul. Mai ca daca era nearticulat (alior) pentru asta si tot iti dadeam o stea.

Sa fi vazut tu, Sache, ce copil eram eu. Asta e sfant nu alta. De atunci, familia mea are, inca, fobie de \"de ce\". Atatea \"de ce-uri\" au auzit saracutii in scurta si zbuciumata mea copilarie, ca bunica mi-a marturisit ca si noaptea visa intrebarea asta diabolica. Aveam o placere draceasca sa pun atatea intrebari pana incuiam bietul interlocutor de tot, de nu mai stia de unde am plecat si unde vrem s-ajungem.

In alta ordine de idei, textul este unul in maniera aproape inconfundabila Sache. Si chiar ma gandeam acum de ce nu scrii tu chestii mai serioase. Nu neaparat ca nota, dar ca lungime. Cred ca ti-ai putea exersa talentul sa depasesti faza snoavelor cu multe sensuri si umor. Asa ca de ce nu incerci, ma, Sache, de ce?

E un text care n-ar trebui sa-mi placa in mod noramal. E, nu numai aparent, dezlanat, dezorganizat intr-un mod care pare cautat suficient de mult ca sa ma alunge. Cu toate astea, in textul asta urla o mare sinceritate, mascata cumva, de parca ti-ar fi frica sa scrii ceea ce esti si totusi nu te-ai putea abtine.
Un sfat batranesc ti-ar spune sa pastrezi nota incredibil de personala a scrierilor fara ca ele sa fie absolut deloc personale. Eu nu pot sa fac sta, dar mi-ar prinde bine. Si tie.

Pastrez doua chestii din textul asta: forma aproape perfecta, chiar daca uneori prin diluarea ideii si un vers: E-o nuntă ca o trecere prin zgură

Cautam altceva. Am gasit asta. Zambesc. Mai cauti? mai astepti? Copii frumosi sa ai.

Pana una alta, Veaceslav, bine ai venit pe site. Esti din Chisinau, ca si unii dintre vechii si bunii nostri colegi de poezie.ro.
Eu nu am nimic cu versul cu ritm si rima. Imi place, l-am practicat si eu la un moment dat, il citesc in continuare cu maxima placere. Dar trebuie sa aiba niste calitati speciale care il fac mult mai greu de scris decat versul alb. Una dintre calitati trebuie sa fie slefuirea cat mai aproape de perfectiune a formei. Asta implica respectarea ritmului, masurii (la tine in strofa a treia masura este 8/9/9/11), rimei (scurs/apus, sumbru/umbra, doarme/soarbe, codru/zboru-i nu sunt rime, unele dintre ele nici macar consonante). A doua cerinta, cel putin la fel de importanta, este ideea. Ea trebuie sa fie atat de puternica incat sa nu se lase incorsetata de forma. Ideea nu trebuie diluata pentru a se incadra in prozodie, ci sa o domine.
A treia cerinta, poate cea mai importanta, este noul. Poezie se scrie de mii de ani. Idei noi nu cred sa mai fi ramas. Dar cred cu tarie ca fiecare poate prezenta o idee intr-un mod atat de personal incat sa existe o nuanta absolut unica, irepetabila.

Intreb si eu, daca tot e poezie si conform lui Montale nu trebuie neaparat inteleasa, care e rostul explicatiei? de ce nu lasam ca poezia sa fie un mister, sa fie inteleasa doar de cine poate?
Asta e o intrebare. A doua intrebare se refera la cuvinte. Nu ti se pare ca utilizarea de cuvinte mari (sforaitoare as putea zice) de tipul: pamanteanul ales, eternitatea, perpetuarea destinului ucide poezia?
Am citit ca esti pasionat de clopote, ca ai o colectie impresionanta, ca esti probabil cel mai mare specialist in clopote, dar sunt sigura ca ai putea sa ne scrii despre ele in cuvinte frumoase, simple, in expresii unice. Cuvintele astea sunt mult prea mari pentru a mai exprima ceva. Importanta in poezie e experienta personala, e acea atingere unica a mintii tale asupra cuvantului. Vreau ca din poezia ta sa-ti simt iubirea de clopote asa de mult incat sa le iubesc la randul meu. Sa simt ca te implici (cum stiu ca o faci). Din versurile de mai sus nu-mi raman decat niste cuvinte reci, fade, pe care le simt false ca o lectura stiintifica facuta in fata unui amfiteatru semigol de un asistent universitar plictisit.