Despre

despre...coltul cuibar. citind poemul tau parca as fi vazut pe ecranul unu monitor imaginile pulsatorii ale \'cuibarului\' cald, adapostind o noua viata.
si am ramas cu emotia...

„oul lui columb” nu își mai sparge capul, oricum lumea e fracturată; în oricare alt punct al încăperii s-ar plasa (prin propria voință), ar fi plasat (supranatural) ar părea absolut normal; are nevoie de ungherul tuturor dimensiunilor existențiale pentru că numai acolo poate percepe la modul absolut echilibrul fragil pe care lucrurile „bine rotunjite” îl au.

încearcă să nu te miști...

Cu afecțiune,

Atata liniste sub coaja de calciu, in tine, ca un cuibar adapost, ca un fel de a fi \"acasa\", si totusi atata singuratate... Nu stiu de ce, finalul mi-a amintit niste versuri din augustin-doinas (\"si nimeni nu va stii / ca seara, sufletul meu, / ca tarmul care se modeleaza din mare / ia forma uitata a trupului tau\") ca putere de sugestie, de apropiere si paradoxal de departare totodata. Metamorfoza oului tuguiat care se restrange in propriul centru este numai esentializarea care isi pierde contururile pentru ceilalti, contururile de ou... si mai ales de tine...
Cred ca exista o multime de feluri in care cineva intelege poemul asta, tot ce pot sa zic aici, acum este ca pentru ochii mei a fost o incantare, mai ales ca asteptam de mult ceva semnat \"cristiana miu\" si asteptarea mi-a fost rasplatita pe masura.

Să scrii despre ou după ce au făcut-o alții e un gest de curaj. Dar ai aruncat o altă lumină asupra aceleiași teme și ai făcut-o într-un mod interesant și inspirat. Aș avea ceva obiecțiuni asupra primei strofe, mai precis aș schimba \"aproape\" ca să evit cacofonia și \"puțintel\".

Multumesc tuturor de trecere si de intelesuri. Scriu rar de tot in ultima vreme din lipsa de timp si din cauza ca am un echilibru care nu ma indeamna la poezie.
Parerile voastrte mi-au facut foarte bine. Multumesc din inima.

Draga Cristiana, am aflat ca te-ai casatorit. Am tot vrut sa te sun si sa-ti urez toate cele bune si multa fericire, dar n-am facut-o. N-am nici o scuza, dar tu ma ierti, pentru ca e vremea iertarii. Si, daca tot s-a nascut Pruncul aducator de iubire si pace, va doresc ca lumina din iesle sa va ocrotesca cu razele ei pas de pas. Cu mare drag,

Chiar mi-a placut acest ou retractil, clocit de peretii care-l strivesc. Extraordinar surprinsa treptata apropiere a zidurilor, apropierea lor amenintator-incubatoare. De la inceput pana la capat - frumos!