Cristiana Popp

Cristian, am sa-ti raspund printr-un citat luat din pagina unui prieten: „Nimeni nu ar scrie versuri dacă problema poeziei ar fi să te faci înțeles” E. Montale
Tu faci confuzie intre gandire si perceptie. Fenomenele nu se suprapun. Nu e obligatoriu ca gandirea mea sa aiba logica pentru tine. Dar eu chiar cred ca ai inteles poezia asta.
Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat, abia acum am vazut comentariul tau.

</i></i>Ma gandeam sa las o stea. Apoi m-am razgandit.
Nu mai e nevoie de stele. Imagini usor invechite imbinate cumva nou, intr-o alta forma si fata. Poem in forta, nimicitor pe alocuri, sfredelitor in cea mai mare parte. Sfarsit memorabil.
Dupa aceea, tacere.

P.S.: Andu, am reusit eu?

Eu nu i-am studiat, dar am fost o clasa de real. Probabil colegii mei umanistii au facut-o.
Eu incercam sa spun ca adevarul e pe la mijloc. Ca nu e corect sa cadem in nici una din extreme: nici a idolatriei, nici a batjocorei. Cat despre chestia cu: Eminescu e unic, am o singura remarca: si cersetotrul din coltul strazii mele e unic. Fiecare e unic in felul sau, deci nu Eminescu ar fi un exemplu de dat aici.
Despre melodicitate, ce pot spune? Pentru mine, poezia e in primul rand idee, emotie estetica. Forma e si ea importanta, dar in absenta ideii, nu ma atinge decat trecator. tiu pe dinafara mai multe versuri de Cosbuc decat de orice alt poet. Pentru ca e simplu de invatat. Dar atat...

E adevarat ca Eminescu a fost urcat pe un piedestal fals in manualele perioadei comuniste. Dar aici, Eugen, eu cred ca pici intr-o capcana facila. Si anume hai sa distrugem tot ce ramane, hai sa aruncam la gunoi tot ce a fost sfant candva.
E tendinta omului dupa fiecare \"amurg al zeilor\", dar a omului simplu, fara cultura. Ori tu nu esti asa ceva. Stiu ca poti scrie articole si eseuri valoroase (inca mi-l amintesc pe cel cu biserica ortodoxa numibiana), dar ai tendinta de a te baga in chestii in care pasiunea si orgoliul iti depaseste cunoasterea. Cosbuc nici macar nu prea e poet, decat eventual pentru nivelul 5-8. E un versificator si cam atat. Ma rog, poate fi privit in contextul epocii, dar si acolo e saracut in idee si nu compenseaza prin sonoritatea versului.
Sincer, in secolul XIX am avut doi poeti cu adevarat valorosi, a caror opera poate rezista in contextul european si mondial: Eminescu si Macedonski. Primul a fost ridicat in slavi, despre al doilea nu se prea stie mare lucru. A-l demola acum pe Eminescu fara nici un argument decat parerea personala, e un rau la fel de mare cum a fost asezarea lui pe acel piedestal fals si gaunos.

Liviu, o data demult Anton era altfel. Cumva mai asemanator cu cel de aici. Tu scrii bine orice ai face. Dar in ultimele poezii capitulasei si tu unei dulci epidemii numite poezie.ro. Scriai bine, fiindca poti asta indiferent de ceea ce scrii, dar in trend, la moda si asta te dezavantaja. Influenta asta face bine poetilor de ocazie (ca mine), pe tine te aducea in linia celorlalti.
Simt in acest poem ca te desprinzi, ca esti iar Anton cel de demult, nu stiu, am impresia ca si Bobadil a simtit asta.
Ma iarta, nene, daca te-am suparat, e doar impresia unei cititoare fidele si a unei prietene careia ii esti drag.

Preferatul meu e al doilea. Asa mi se intampla mereu cand citesc asocieri de poezii scurte.
Stiam eu ca scrii si haiku, stiam...

Poate ca dorul asta e prea personal si al tau ca sa fie explicat. Sau inteles. Nu pot decat sa fiu subiectiva si sa vad o poezie perfecta de dragoste, o mica bijuterie pusa in palma femeii tale. Nu pot decat sa inteleg si sa tac, fiindca orice cuvant e inutil, ce rost isi mai are sa explicam explicabilul neinteles? Ce rost?

Ma nene, uite stiam eu ca gasesc ceva frumos in pagina matale. Pentru mine poemul asta e unul din acelea deschise spre toate zarile posibile (cine a spus ca ar fi numai patru?), care ma lasa sa valsez printre cuvintele lui si sa visez posibile sfarsituri, inceputuri si continuari.
Uite-asa jeomapael admiratoare a poeziei tale si trebuie sa-ti spun ca in poezia asta mi-ai amintit de vechiul Liviu Nanu, asupra caruia nu-si pusesera amprenta moda si trendul. Daca intelegi ce-as vrea sa zic...

Serialul e vechi si l-am vazut mai demult. In intregime. E fara indoiala excelent realizat, de o brutalitate cutremuratoare prin realismul ei. Nu este un film brutal de dragul abuzului, ci este atat de real incat te cutremura. Mai ales prin tonul rece, foarte rar emotional si atunci dozat, ascuns, oarecum interzis. Nu-l recomand celor slabi de inger, nici optimistilor, nici celor carora li se pare ca problema pe care nu o vezi prin intoarcerea capului nici macar nu exista. Nu il recomand de fapt nimanui. Mie mi-a facut mai mult ra decat bine, daca stau si ma gandesc. E una din acele productii care iti rapesc iremediabil inocenta, care te maculeaza definitiv.
sa fiu bine inteleasa, e un film foarte foarte bun, un serial care merita vazut. dar eu stiu ca inca o parte din sufletul meu de copil s-a stins in timp ce il priveam. acolo am privit hidosenia umana in ochi si nu mi-a placut ce am vazut. Pentru ca, vrei-nu vrei, trebuie sa constientizezi ca oamenii aceia fac parte din aceeasi rasa cu tine si ca prin sangele tau circula ascuns morbul aceleasi psihoze care ii bantuie. Eu am inteles ca daca scap haturile as putea sa fiu REA si faptul ca am ales sa fiu buna (sau umana macar) e o lupta zilnica.
Dar ma gandesc ca uneori ignoranta doare mai putin...

Nu stiu daca m-am intors. Probabil nu. Doar am simtit o durere scurta si o nevoie pe care versul nu reuseste inca sa mi-o aline.
Poetul e tacere in cuvant, e liniste intr-o furtuna de suflete sugrumate.
Demult am incetat sa caut definitii ale poeziei si poetului. Stiu doar ca, uneori pe drumul meu ingust si frant de cascade, gasesc cateva cuvinte care ma fac sa inchid ochii si o lacrima sa ii cutreiere inainte de a se prabusi pe obraz. Si atunci simt ca stiu ce-i poezia, dar pana sa gasesc cuvantul, acel cuvant perfect care sa o defineasca si sa o surprinda, trec mai departe si uit pana data viitoare. Asa ca pentru mine, de fapt, poetul e o amnezie perpetua si albastra.

Faptul ca poezia este la atelier ar trebui sa-ti sugereze ca ea nu este nici pe departe excelenta. Si daca ar fi, crede-ma ca sunt altii care ar observa acest lucru, nu e chiar normal sa te autoapreciezi atat de laudativ.
Tu zici ca este foarte reusita din punct de vedere al rimelor. Rimele fac parte din prozodie, care sincer e unul din punctele slabe ale textului de mai sus (el nu e o poezie, e cel mult o versificatie). UIte de exemplu prima strofa: e scrisa pe masura 9/7/9/6, absolut nepermisa in poezia cu forma clasica. Rimele sunt asa: ta/mea, o rima absolut banala, ras-folosita in toate versurile de cantecelele, practic neuitilizabila intr-o poezie, si plang/gand, care nu e o rima, deci practic versul 2 si versul 4 nu rimeaza. Si eu am scris mult in vers clasic si iti recomand sa eviti toate rimele in care ai verbe la infinitiv sau conjugate (iubit/mintit - rima facila care se poate obtine practic din toate verbele conjugarii a IV-a, precum si rime de genul ta/vrea/asa/mea.
Mai vreau sa-ti spun ca practic nu este permisa rima de tip suflet/suflet. Asa ca la nivelul formei, poezia este cel putin stangace si denota faptul ca te-ai apucat de scris inainte de a termina de citit. Asta nu e grav, in cativa ani, cu citit intens, scris mult si aruncat 90% din ce scrii, vei reusi sa iti cizelezi prozodia, sau vei renunta la ea, impins de nevoia interioara a textului.
Astea au fost despre forma poeziei. Fondul este o alta problema. Nu contest sinceritatea mesajului, iti spun doar ca n-ai reusit sa-mi transmiti nimic. Poate ca suferi, poate ca esti dezamagit. Dar folosind formulari cliseizate, reutilizate de la altii, idei pompoase, lipsite de personalitate (sa-mi faci rani in suflet), repetitii care nu subliniaza ideea, ci obosesc cititorul (a fi, a iubi si a minti apar pana la saturatie, de parca s-ar fi terminat cuvintele limbii romane), nu vei reusi sa ma convingi. Poezia e emotie estetica, nu trebuie inteleasa, trebuie sa atinga si sa transmita trairea celui care scrie. Nu trebuie scrisa cu sufletul, ci cu ratiunea, caci se adreseaza rationalului, receptorul pentru frumos este creierul. Eu astept din poezie atingerea personala a autorului. Vreau sa stiu de ce experienta asta e altfel pentru tine, ce are ea special, ce imi poti arata nou ca sa ma emotioneze. Nu suferinta ta e importanta pentru cititor, ci modul in care reusesti sa o transmiti, sao imparti cu el, sa i-o daruiesti.
Mult succes, citeste mult si vei vedea schimbari in ceea ce scrii.

erata: -iti lua mai putin timp sa verifici...
-in 1989, desigur.
Imi cer scuze Marinelei pentru greselile de typo din comentariul meu.

Marinela, eu nu aprob sau resping comentarii aici. Asta poti vedea si singura lecturand mai atent regulamentul acestei comunitati. Vei vedea ca decizia privind incadrarea textelor la atelier sau in pagina principala, precum si aprobarea comentariilor este atributia celor cu nivel 200 si peste. In pagina mea scrie ca nivelul meu de acces este 120. N-am avut niciodata nivel 200, eci te superi degeaba. Nu te cenzureaza absolut nimeni.
Pe vremea cand eu aveam nivel 0 erau mai putin editori. Asa incat un comentariu putea sa nu fie aprobat chiar 12 ore. Nu din rea-vointa, ci fiindca nici un editor nu avusese timp sa-l citeasca. N-am protestat niciodata, pentru ca am inteles ca editorii fac munca asta voluntar si mai trebuie sa-si fac si meseriile lor. Continui sa cred ca munca lor benevola aici este admirabila si este rusinos sa-i bombardam cu mesaje in care nu spunem nimic, incarcandu-le sarcina nejustificat. Si aici ma refer la faptul ca ai postat de doua ori acelsi comentariu si apoi inca unul (Pe ce criterii dă drumul la comentarii Cristiana Miu?) care chiar nu are suport real. Inclusiv tie iti lua mai mult timp sa verifici daca sunt sau nu editor decat ti-a luat sa redactezi acest comentariu.
In plus consider acest comentariu jignitor, eu fiind acuzata de atac la persoana (dupa un comentariu strict la text) si de abuz de putere (asta nu mai stiu cu ce ocazie).
In fine, e neimportant de ce ma jignesti tu fara motiv. Poate ai unul personal si eu nu-l inteleg. Textul il inteleg foarte bine si l-am comentat ca pe un text literar, nu ca pe o scrisoare personala, pentru ca daca era doar pentru doi oameni il puneai in plic si il trimiteai. Cat timp l-ai aratat ochilor publicului, publicul are voie sa-si dea cu parerea. Si nu mai conteaza ce ai vrut tu sa spui, ci ceea ce ai reusit.
In 1089 eram in clasa a V-a, Marinela, imposibil sa ma acuzi de comunism. Nu mai vana vrajitoare, ca e pacat. Degeaba imi cauti defecte imaginare, mai bine cauta de cele reale si atunci vorbim.
Pana una alta permite-mi sa-ti spun ca ma asteptam sa ma ataci, de aceea mi-am argumentat atat de bine primul comentariu. In acelasi timp nu ma asteptam la o reactie atat de exagerata si complet neargumentata. Se mai intampla, ce sa-i faci.

Citesc abia acum acest text si comentariile din subsolul lui din motive partial obiective si partial subiective.
Eu sunt mai mica si am gresit, asa incat am sa profit de mana intinsa de Virgil si am sa zic asa: imi pare rau pentru conflictele iscate si, in ceea ce ma priveste, sterg totul cu buretele. Asa incat relatia mea pe acest site cu Virgil incepe de 0.
Buna seara, Cristiana Miu. Ma bucur sa va cunosc...
Astept un semn.

O sa explic aici de ce consider ca acest text isi are locul la atelier, ca sa nu ma acuzi de rea-vointa. Nu puteam comenta acest text in subsolul textului Maei Stanescu, pentru ca nimeni nu ar fi inteles la ce ma refer.
Tu spui ca textul are mai multe intelesuri daca citesti sau nu parantezele. Da, asa e. Numai ca toate intelesurile sunt banale si pompoase, iar calambururile in poezie sunt rareori admise. Poti folosi calambururi, nimic de zis, dar fie in parodii, fie atunci cand ceea ce spui e foarte, foarte valoros si nu poate fi exprimat altfel. Acum eu inteleg de ce scrie acolo multime gravida. Cu restul nu ma convingi (multime gravida, multime vida, mutime vida), adica nu ma convingi ca sunt absolut necesare si ca dau valoare inestimabila poeziei. atata valoare incat sa te expui folosirii cu doua taisuri a calamburului.
Poezia in ansamblu este banala, fara a fi simpla. In sensul ca e o insiruire de cuvinte care nu transmit nimic. Nu contest sinceritatea trairii. Dar atat timp cat nu reusesti sa o transmiti, pe mine nu ma poate impresiona. Eu cand citesc un text literar (suntem pe un site de literatura) ma astept sa traiesc o emotie estetica, sa simt ceva si sa transpun in sufletul meu. Dat fiind ca am citit destul in viata mea si multe scrieri m-au atins, atunci cand una nu reuseste, imi dau seama ca e numai partial vina mea. N-o sa-ti spun acum ce zice Montale despre scopul poezie, fiindca sunt convinsa ca stii. Si stiind, Marinela, de ce nu aplici?
Apoi prozodia. Fie o stapanesti suficient de bine incat sa iti pui ideea cu usurinta in versuri cu forma clasica, ori renunti la ea. Eu personal m-am chinuit multi ani sa scriu in vers clasic si am inteles ca nu pot, asa ca am renuntat. Dar niciodata nu am bagat intr-un text cuvinte in plus numai ca sa-mi sune mie. expresia romaneasca este: a nu da pace, tu ai mai pus acel de acolo care nu face altceva decat atrage atentia asupra imposibilitatii de a pastra ritmul si masura.
Bogdan iti atragea atentia ca pentru a pastra ritmul in versul 4 trebuie sa pronunti vre-un. Era o transcriere fonetica pe care tu te-ai grabit sa o taxezi ca greseala. DE fapt greseala e in vers si iti impune sa citesti cuvantul \"vreun\" in doua silabe, desi el are una singura. Bogdan precizeaza ca apeleaza la transcrierea fonetica, intreband cum se recita versul cu pricina.
Eu sunt sigura ca daca ideea asta e asa de importanta pentru tine (nu-mi dau seama), vei reusi sa o pui in versuri mult mai bune. Pentru ca eu cred ca poezia asta e sub nivelul tau.
Sper sa nu te supere comentariul meu. E unul argumentat si exprima parerea mea sincera. Nu stiu de ce a ajuns textul tau la atelier, dar stiu precis ca si eu l-as fi pus aici daca as fi avut posibilitatea de a decide.

Marinela, imi cer scuze si reformulez:
Marinela se razbuna numai pentru ca un text al domniei sale a ajuns la atelier.
A propos, subtitlul \"ocazionala\" cu ce se acorda? Cu multime presupun ca imi vei raspunde, dar nu stiu daca te voi crede. De acolo am zis eu ca ai intentionat textul ca poezie. Aaaa, si de la incercarea de rima.
Oricum, scuze, citisem textul o data, recunosc ca nu m-am dus sa vad daca era poezie sau personal. Restul afirmatiilor mele raman in picioare. Si iti explic de ce: pantru ca azi s-au postat 8 personale (ma rog, eu l-am postat pe al noualea, dar dupa comentariul tau). Tu te-ai dus sa o atentionezi pe Mae, tocmai la un text publicat acum o luna si ceva. sau sa inteleg ca le-ai luat pe toate la rand?
Eu am venit aici sa-mi spun o parere, pentru ca eu am citit acest text la momentul potrivit si acum il simt apropiat si nu imi place sa fie atacat inutil. Daca imi explici si mie cum ai ajuns cu buna-vointa semnalarii personalelor care trebuie sa ajunga la atelier tocmai la acest text, eu imi cer scuze.
Nu cred varianta ca asta e cel mai slab personal de pe 5.11 pana acum, pentru ca am citit eu vreo 20 mai slabe. De asemenea nu cred varianta ca ai vrut sa o atentionezi pe Mae din prietenie, dat fiind ca tu ai mai atacat-o pe Mae si oricum ea mai postase un personal chiar azi, deci ii puteai purta de grija acolo.
Marinela, eu nu am nimic cu tine. Citesc uneori in pagina ta. Nu comentez pentru ca stiu ca nu tolerezi critica si nu vreau cearta inutila. Dar textele cu si despre Miriam imi sunt dragi si eu le gasesc valoarea. Am argumentat de ce. Prefer acest text (care poate fi cu succes un fragment de roman, de jurnal, sau de carte pentru copii)numeroaselor texte pline de metafore zornaitoare pe care nu numai ca le citesc zilnic, dar le si scriu. O prefer pe Miriam poeziilor mele supra-metaforizate pana la banalizare.
Ai dreptul sa atragi atentia asupra unui text slab cerand ca el sa fie pus la atelier. Dar asigura-te ca masori cu ocaua corecta si ca textul este cu adevarat slab.
Parerea mea este ca acest fragment de jurnal merita sa stea pe pagina intai cum a stat.

Eu cred ca intamplarea este intr-adevar simpla si comuna. Si tocmai de aceea merita scrisa. Pentru ca oricine poate scrie despre mari adevaruri, din alea cu majuscula, Dragoste, Adevar, Moarte si asta nu mai e demult literatura. Astea toate au cazut in banal, in cliseu, sunt locuri comune.
Textul de mai sus e real, e proaspat, debordeaza de inocenta si curatenie. E adevarat ca singur nu face literatura, dar e un fragment care merita citit si car poate fi pus intr-o carte.
E un personal, nu o poezie si are valoare nu numai personala. Are si valoarea literara in anumite conditii.
Ce pot sa spun? Cum ne-a obisnuit, Marinela se razbuna pe cine intalneste. Eu stiu ca daca un text al meu va ajunge la atelier, lucru perfect posibil, am sa ma gandesc de ce e slab, de ce isi merita locul acolo si n-am sa sar la beregata nimanui. Nu inteleg de ce cere Marinela trecerea acestui text la Atelier? Numai pentru ca o poezie a domniei sale a ajuns acolo? Razbunarea asta, cum ne intuneca ea mintile... Nu mai vedem nici locul altora nici locul nostru.
Pacat!

Sorin, multumesc pentru citire. Cine intrebase? Ca iti spun eu la care inainte se referea.
Imi faci reclama, se pare? Sper ca gratis ca am bagat-o pe maneca.
cu drag,
Cris

Mircea, gerul asta venit pe neasteptate a prins un carabus la mine in casa, sau in suflet, sau in palma. Crede-ma, mananca paine prajita. Al meu cel putin. Te mai astept cu drag.
Pavel, presupun ca ai citit toata poezia. Intr-adevar e diluata, cu multe intoarceri asupra unor idei, unor senzatii. Daca o sa am inima, o sa ma intorc sa mai fac modificari.
Alin, avem mari sanse sa ramana asa. Multumesc pentru cuvintele tale.
Simona, tie iti multumesc pentru fidelitate si intelegere. Restul stii, nu?
Anni, e o placere sa te gasesc aici. Simt ca ma citesti, te simt aproape.
Multumesc tuturor
cu drag,
Cristiana

Am citit si poezia la care faceti referire in comentariul dumneavoastra (Povestea zapezii). Mi se pare mult mai putin reusita ca aceasta. Poate nu am receptat-o eu asa cum trebuie.
In schimb aceasta poezie scurta este, dupa parerea mea foarte buna. Aproape perfecta. imaginea este in acelasi timp de-abia sugerata, dar si vie, reala, calda, intreaga.
In cateva silabe ati reusit sa inchideti un adevarat univers si sa deschideti o poarta spre altul.
Nu pot elabora foarte mult un comentariu pe o poezie slefuita ca o piatra pretioasa.
Subscriu si eu la parerea colegilor mei. Am inteles de ce ati vrut un verb acolo. Eu personal nu simt nevoia acelui verb. La a doua citire l-am ignorat involuntar. E doar o parere, aveti argumente mai solide decat mine pentru a-l lasa acolo.