Un crud nebun pe biata Madălină,
Soția mea, a vrut să o omoare.
Declar solemn că nu-s acela care
A tras-o pe-ntuneric din mașină
Și-a fugărit “butoiul de slănină”,
Alert, un sfet de oră prin
...care a scris:
- \"Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii\". (pg. 63)
- \"Românii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza
Într-un puseu de iarnă retrogradă,
Cu nopți concave, reci și translucide,
Mă asaltează vântul din firide,
La fiecare colț, c-o incartadă.
Îmi scriu cu jar, un testament pe mii de
Bucăți de
O fărâmă din mine cel de atunci tot a rămas, rătăcită cine știe pe unde, jenantă ca un ghimpe insinuat în talpă ce-l simți doar atunci când calci mai apăsat. Și cu acea parte din mine nu am făcut
Te-am detronat din mine cu prețul nemuririi;
Din sufletu-mi albastru de-atâta nenoroc
Mi-am șters hieroglifa rotundă a iubirii
Și-am însemnat păcatul cu viermii lui în loc.
Mă simt ușor căci
Vara indiană îmi înseamnă fruntea cu mirul
După-amiezii. O nouă credință îmi izvorăște
Din piept. Te Deum. Un vis ciclic, neîntrerupt
De nicio dimineață. Contururile lucrurilor
Se topesc
Nu sunt bogat, dar câteva parale
găseam să îți trimit ades, că-n șură,
cu boii și cu vacile, te fură
lirismul geriatric pe la sale,
dar tu îi iroseai pe băutură
și-am înțeles că nu am altă
...Leonidas, king of the Spartans, shouts: “Fight with spirit,
Spartans; perhaps we will dine today among the ghosts!”
CICERO
Sunt ultimul spartan. De-atâta sânge
Pământul se-ncleiază sub
Ești dăruit din cazna migăloasă
A timpului cu chipul tău frumos,
Dar mai apoi tot el – tiranul – o să
Îți surpe-al frumuseților prinos,
Căci timpul schimbă fiecare vara,
Răpindu-i frunzele,
Motto:
“nu a supraviețuit nimic... nici măcar o frântură de vis...
gând irosit... plecare amânată”
Sabina Datcu – Gând irosit (Plecare amânată)
Când se oprește-n stație o rată,
Un vânt
Soarele se cocoțase pe creasta unui munte aruncând mustrător văpăi către orașul care încă tăcea...
Mai întai ne-a întâmpinat gardul- un gard de aproape un metru înălțime, din lemn putred, cu o
Vasilica a existat și există!... că dacă nu ar fi existat nu am fi avut ce povesti. A existat locvacitatea manelistică a unui suflet strâmtorat de pereții bucătăriei. A existat vocația martiriului
Indubitabil, geniul meu atroce,
În slalomul prin soarta efemeră,
N-o sa îndure irizări de seră
Și-ntr-un târziu, prolix, o să invoce
Șuntra mâniei, fără manieră
Și fără șovăieli solemne-n
Chiar de-ai să te alături acelor ce mă mușcă
Și îmi lovesc obrazul cu palme și noroi,
N-am să-și trimit din turnu-mi asediat, c-o pușcă
Nici ura, nici trădarea prin gloanțe înapoi.
Nu am să torn
Am pufnit în râs când mi-a răspuns : \"Hai mă!\" nuanțat și afectat într-un mod care îmi făcea o deosebită plăcere și apoi imediat s-a bosumflat dându-și seama că a fost atrasă într-o capcană. S-a
Pe fruntea mea cu poduri de aramă
Trec lungile cohorte de cuvinte
Spre vârful unde ochiul tău cuminte
Se stinge de mirare și de teamă.
N-aduc pe tâmple zeci de jurăminte,
Nici lamentații
O zi pierdută. Lâncezesc în perne;
Lumina calpă trage-n trup să moară;
Cu gesturi mici, suflând într-o tigară
Alimentez furnalele interne.
Ce neguri dau târcoale pe afară!
Ce frig sub pielea
Mi se pune pata! Dă-te de pe mine!
de o vreme-ncoace ești atât de grea
că-mi îndoi podoaba când te lași pe ea
și când țipi în spasme cât îți e de bine.
Nu-mi mai arde-acuma de
Însemănri – iunie 2000: \"Ochii – Ochii ei mă vânează. La fiecare trecere, în inciziile fine și precise lăsate de bristuriul privirii, presară cristale de sare din marea irisului. Descopăr
De chinurile toamnei mi-e inima răscoaptă
Și-mi trece-n sânge seva-i fierbinte ca un must;
Prin rana de iubire din piept, cu mâna dreaptă
Mi-o smulg și-apoi cu ură, din pulpa dulce-i gust.
Nu-i
Sonetele iubirii, în spirit nu pe apă,
Le scriu de la o vreme, din ce în ce mai des;
Prind rădăcini aiurea și numai ție-ți scapă
Prin ciutura simțirii fluidul înțeles;
Nu le citi grăbită, în
Mi s-a lungit răbdarea ca o gumă
Îmbăloșată-n flegme printre dinții
De cremene când pomenesc de sfinții
Părinți, toți dumnezeii și de mumă.
Ce gând pitești în baierele minții
De te hlizești
nu s-a deschis de la-nceput pământu’;
l-au descântat groparii cu cazmaua,
stuchind în palme, umezind măseaua
cu-aghiazmă fiartă și-ndoind veșmântu’;
un preot burdușit și cucuveaua
l-au
CV