car morții în spate

E de recomandate, domnule Laurențiu ?

Eu nu am nevoie de tine, cărătorule de morți. Păcălitorule, unde îi duci. Nu îi primesc la mine nici dacă s-ar scula și m-ar implora.

Nici eu nu am nevoie de mine.

Pentru că gulie sigur doarme pe sinele lui filosofându-și rădăcinile, zic că nu știu pe ce criterii se fac recomandările, zic că dacă aștepți cuminte înseamnă că te-ai înțelepțit, dar ai pierdut și șansa de a te uimi și de a te durea, din când în când, și mai zic, așa, pe lângă poartă, că etefleoșc-ul din titlul acestui comentariu e pentru răspunsul tău de mai sus că, de altfel, poemul îmi plăcu.

Tocmai, că nu m-am înțelepțit, după cum n-am pierdut nici șansa de a mă durea. Doar că m-am scindat și eu, intrând în rândul lumii, pendulând undeva între zilele în care car și cele în care aștept. Cât privește șutul tău \"etefleoșchian\", fuse, într-adevăr, pe lângă poartă. Dar nu cu mult :)

faceam dregeam urcam faceam stam beam mancam rupeam .. :) .. omogenizare verbala [ca tot vorbea guvide de filosofarea radacinala], care duce la o absorbtie frenetica si o implozie de actiuni cu efect irelevant. Adica, personal, nu cred ca e de recomandate.
Dar poezia mi-a placut.
:)

,,Aici se sare gardul alb
Prea mult, prea des si inutil\".
Lectura poemului=un moment de meditatie
cu drag

Ionuț - Mă rog, dacă acțiunile au un \"efect irelevant\" din cauza nedospirii limbajului... Dar tu știi mai bine.

Victoria - De când m-am apucat eu să scriu textele astea sub forma unei poezii am avut în cap ca ele să declanșeze în cititor exact asta, meditația. Să nu fie o piersică din care muști cu pohtă și gata. Să fie un sâmbure pe care să-l porți în buzunar până acasă și acolo să încerci să-l spargi.

Probabil că asta trebuie să fie menirea poeziei - de asta trebuie pusă pe hârtie și așa trebuie receptată. Din păcate eu plimb sâmburele puțin prin gură și după aia îl scuip. Când am nevoie, îl mai iau puțin de jos.

Din păcate, cred că trebuie să ai cu ce să spargi sâmburele. Și mai cred că, de unul singur, chiar dacă primești cele mai frumoase piersici din lume, tot n-o să faci nimic cu ele, dacă nu afli și ce gust au pentru alții. O fi gustul o chestiune subiectivă, dar singur îți pierzi și spărgătoarele pe care le-ai avut vreodată.

Bineînțeles că această \"scuipare de sâmbure\" nu necesită răspuns. Nu mai știu unde să caut spărgătorul și prefer să mă dau deoparte decât să împart greșit sâmburi. De la un sâmbure poți să și mori... chiar dacă nu fizic.

Ar trebui sa propuna cineva unui editor sa faca o rubrica: \"recomandate dar nerecomandate\". Si sa puna poezia asta pe primul raft. Nu e rea, insa e... nu e... e nerecomandabila. \"Vata de zahar\" geniala, iar dupa asa o poezie m-a dezamagit putin sa citesc asta, desi nu e de atelier...

Lucian - Dacă nu împarți piersicile cu ceilalți, da, degeaba știi ce gust au. Poți muri de la sâmbure în măsura în care poți muri și de la lipsa lui.

Bogdan - E mai lichidă, da. Nu știu de ce să-mi pară rău prima dată, că o găsiși pe \"vata de zahăr\" genială sau că te dezamăgi asta :). Promit să-mi revin.