Cristian Fara

Eu nu sunt decât o fereastră deschisă adânc spre tine însuți visele tale în câteva glastre înfloresc și mor sub lacrimile mele nu te opri eu... nu sunt decât măsura aripilor tale

O creangă ruptă de cireș înflorit A scris pe nisipul grădinii mele Un vers ne-nțeles ca un răsărit De lună și stele Altfel cuvintele de piatră sunt la locul lor Ca niște priviri de

În dreptul Lunii îngerul mării l-a lovit pe îngerul țărmului cu razele grele de sare noapte cu noapte crestele călătoare ale fiecărui val i-au sculptat aripile șoptite mai întâi - a

Da, eu sunt virtual nu mă doare cresc în progresii binare, mă multiplic în șiruri Cauchy, mă rezolvi ușor cu o integrală. Da, eu sunt virtual nu mă doare am suflet neutru definit

Astăzi m-au speriat de toamnă o sută de ciori deodată m-am întors la casa pustie am deschis cercul iluziilor și am citit despre îngerii proaspeți, programabili duminica la ora

Pași pe nisipul cuvintelor mele valul i-acoperă-n grabă cu scoici moarte și sare Aripa brizei taie liniștea nopții peste-ntrebările răsturnate la celălalt capăt al digului Îndepărtată, pe

Un copil plânge prin peretele blocului într-o cameră oglindă, egală, pe deget am o pată de cerneală mai veche de ieri când m-am exaltat despre moarte, filozofie și alb într-un exercițiu de

un înger obosit a venit într-o seară l-am lăsat să adoarmă într-o mică camară dimineața s-a dus ca un vis de copil lăsând ușa deschisă din-năuntru afară să-l aștept, să mă rog peste

Da... sunt pentru prima dată singur pe insula asta. Cu mulți ani in urmă, fiecare vacanță era o evadare aici. Pe atunci legea era că fiecare trebuie să aducă o piatră. Insula era mică, singura

Poți să visezi în ochii dimineții extazul cast al stropului de rouă poți să-nțelegi în aripa amiezii lumina-nchisă într-un ocean din cer poți să iubești în purpura-nserării epuizând

Secunda a trecut prin mine ca o aripă mai lungă de înger o singură dată îndurerând copacii tristeții cu un surâs de o secundă

Dumnezeu era trist infinitul avea trei dimensiuni necunoscute și egale El era pretutindeni n+a fost îndeajuns nici lumina, nici cuvântul, nici omul... lipseau: eternitatea care a

Au ieșit îngerii din pereții de beton au ieșit îngerii din oțelul armăturilor și cei din scaun și cei din masă au ieșit și îngerii transparenți din sticla ferestrelor Toți, au ieșit

Eu sunt Poezie de ( ) Eu sunt... dulce-amara cafea pe care-ai băut-o doar ca să-ți citești destinul în ceașca pe care n-ai spart-o încă... Nume: trestia May 24th, 2001 10:04

Ne naștem îngeri și murim iubind în catedrala sufletului nostru ca-ntr-un blestem o altă jumătate dintr-un alt suflet ce-a murit iubind necontenind destinului aripa îndurerarea ai

Ca un înger de piatră căruia vântul i-a săpat aripile până la os ploile i-au mâncat ochii așteptându-te visul l-a ros pe dinăuntru ca un izvor sărat și femeile l-au coborât pe

Azi am cules liliac pentru acasă de stâncile înalte pe cetate m-am cățărat cu fluturii în păr și palmele-mi ardeau a primăvara copacilor răniți de-acel blestem al florilor jertfite – pentru

Stânca aceea plângea fără nici o poveste nici o zână nu i-a înghețat inima nici un zeu nu i-a sfărâmat obrazul soarele nu trecea pe acolo se oprea întotdeauna la copacii

îți aduci aminte noaptea când de îngeri ne vorbeam între două continente despărțite de un geam astăzi când zăpada rece m-a găsit privind în zare n-am știut răspuns a-i trece peste vorbele-i

Cercul s-a-nchis infinit cu aripi deschise, bolnave în grădina tăcerii-mpietrit îngerul era doar un iubit... semn de-nceput și sfârșit te-alungă atunci când te cheamă pe-alei ostenite-n

iubirile noastre paralele și egale ca două jumătăți de adevăr ne rostite încă nu se vor întâlni la infinit pentru că zeul a uitat să construiască țărmul pe care castelul de nisip al destinului

Ușile au ocupat peste noapte orașul și acum se întrec închizându-se brusc cu zgomot în mijlocul străzilor uneori, ușile singure se deschid pe asfalt așteptând culoarea bolnavă a

Și dacă ninge e pustiu și dacă îngerii-s certați e trist Crăciunul, verde brad dintre atâția sacrificați un brad, împodobit frumos ca un blestem de împăcare cu tine însuți - nerostit de nici