Poezie
Poveste
2 dec 2001
1 min lectură·
Mediu
un înger obosit
a venit într-o seară
l-am lăsat să adoarmă
într-o mică camară
dimineața s-a dus
ca un vis de copil
lăsând ușa deschisă
din-năuntru afară
să-l aștept, să mă rog
peste umeri povară
iubirea să-mi port
în tăcerea de seară?
înnorat și senin
a trecut câte-un an
într-o clipă, cătând
chipul lui pe tavan
până când obosit
un alt înger veni
cum se naște în suflet
sfârșitul de zi
dimineața s-a dus
ca un an într-un ceas
era înger mi-am spus
rugăminți fără glas
și așa au trecut
printr-o mică cămară
obosiții tăi îngeri
din-năuntru afară
lacrimi?...da mi-au lăsat
uneori ca povară
iubirea să-mi port
în tăcerea de seară
iar acum tu mă cerți
vinovată copilă,
nu sunt îngerii morți
cu aripi de acvilă
e-o poveste...ce-ntreabă
de ce toți au plecat
lăsând ușa deschisă
din-năuntru afară
002
0