Călătoria

aici însă tonul nu reușește să iasă din patetic (în sens peiorativ) și să rămână doar în patos. cred că din cauza nu doar a semnelor de exclamație, care dau un dramatism excesiv, specific mai degrabă unei partituri într-o piesă de teatru, ci și formulărilor de genul \"clipei supreme\", unde ironia amară (dacă nu chiar tragismul) ar fi reușit să răzbată în lipsa acelei supreme, mai ales că apoi este prezent și derizoriul, prin menționarea unghiei în gât.

ideea cu lăsatul iubitei pentru cel mai cel dintre rivali are un ceva care pune pe gânduri, nu știi de ce parte să fii: a ei, a ideii sau de partea iubitei care poate alege să fie a cui vrea, mai ales date fiind acele circumstanțe.

în fine, să nu mă mai lungesc, finalul are o doză de cruzime frustrată pe care o găsesc inexplicabilă în raport de restul textului. plus că are aerul unei perle de înțelepciune trântite ca atare și exclamativ (cu puncte de suspensie cu tot). dacă disperare și absurd se dorea, nu înțeleg asocierea lui \"!\" cu \"...\". dacă altceva, pesemne n-am prins eu ce anume.