Poezie
Clepsidra
1 min lectură·
Mediu
Ea poartă în loc de inimă
un săculeț din care curge nisip.
Eu îl adun în pumni și, fir cu fir,
îl torn înapoi, să nu se piardă nimic.
Scurt va fi ceasul desenat pe apă al
vieților noastre! Ori, dimpotrivă, prea lung!
Niciodată egal. Simt că, din clipă în clipă,
aș putea obosi și atunci totul o să se
risipească, or să se repeadă ceilalți cu palmele
lor hulpave să ia totul. Ea poartă
în locul inimii un săculeț din care curge nisip.
Eu i l-am găurit eu i l-am găurit,
îmi vine să strig la orice adiere de vînt,
la orice răsuflare. Mă tîrîi în urma ei, sfios
ca raza de lună ce atinge cornul melcului
și se retrage grăbită în sine.
Ea mă alungă, eu o urmez, aproape nevăzut.
Am grijă ca săculețul inimii ei
să nu rămînă niciodată gol.
001.738
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 143
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “Clepsidra.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/13985272/clepsidraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
