Poezie
De dragoste
1 min lectură·
Mediu
Răsare soarele. Inima mea e o sclavă
căreia îi redau în fiecare dimineață libertatea
dar ea o refuză mereu cu mîndrie.
Rămîi în piept inimă! Pe mine mie reîntregește-mă!
E o dimineață însorită. Femeile își caută
frumusețea pierdută într-un ochi de fîntînă.
Răsare soarele. Nu mă recunoaște? Oare nu eu
am retezat, cu dinții, vrejul încă verde al lunii
și am împins-o în mare?
Așa e viața, îmi spun descumpănit ca o
mireasă furată și dusă între liniile frontului
- albul rochiei sale va fi semn de și mai aprig război –
Orașul se dezmorțește. Răsare soarele, mi-e teamă.
Departe, în grajduri de mărgean,
bat din copite iepele sure ale norilor.
Sînt singur. Fără tine, inima mea e un castel din nisip
împietrit în al cărui turn sînt pus- ah! - pe vecie,
în lanțuri de iarbă. Dar despre asta se tace.
Ei da, cel mai bine plătit e martorul mut.
Răsare soarele:
un negustor viclean ce vinde coroane
din aur fals regilor închipuiți, clovnilor de o zi,
poeților de o noapte. Răsare soarele. Galben.
Dumnezeu se preface în cerșetor.
002752
0