Cosmin Soameș

Ai văzut vreodată cum se naște un înger, cum străpunge cu țipătul său întunericul cu aripile pre moarte călcând? E suficient zâmbetul lui ca să vindece rănile cele mai mari ale acestui

Pasăre albastră cu aripile frânte, Pasăre albastră cu ochii de zeu, Pasăre albastră ce plânge și cântă Și trage să moară lângă umărul meu. Pasăre albastră, bolnavă de soare, Bolnavă de

N-am dreptul să scriu de Partid, n-am dreptul să vorbesc despre sex, am însă îngăduința să ucid și voie mi se dă să preacurvesc. E interzis să spun ce mă doare, n-am voie nici să scriu că se

Haideți să cerem iertare pădurii Pentru fratricidul război, Haideți să-i cerem iertare naturii, Să-i dăm copacii înapoi! Veniți să cerem iertare pădurii Pentru că am pus-o în neștire pe

1. De ziua nașterii Domnului, din păcate, Moș Crăciun a devenit mai popular decât Isus. 2. Voi credeți în viermii pământului, pentru că i-ați văzut; eu cred în Dumnezeu, pentru că l-am

Crimă Am ucis moartea Zdrobindu-mi ceasul. Acum Nu mai există timp. Alunecare... Oameni putrezind În vechiul sanatoriu; Vieți ce se surpă. Make love... Muge războiul, Vomită

Strada e doar poezie fără rimă, fără sens, locul în care paranoicii visează intens că sunt cei mai normali, în care oamenii se adună din disperare în haite ca să-i sfâșie pe cei singuri, pe cei

Of, iubito, ești prea departe, e în zadar! Tu te-ai dus, eu am rămas; ai jucat totul pe-un zar și ai pierdut. Eu n-am să vin, tu n-ai să pleci, deci timpul dintre noi e

Oamenii calcă în picioare zăpada, o stropesc cu cenușă, o mătură, o preschimbă în noroi. E acoperit orașul de acest puroi al ninsorii ratate, de albul mânjit de păcate împins spre

Pe trotuare, femeile se deschid ca niște conserve, oferindu-și trupul de gumilastic în onoarea zeului fantastic al iubirii de plastic. Cu flori de plastic între dinții de aur, bărbații

Peste oraș liniștea se lasă la fel de blând ca pătura mumii peste pruncul adormit dezvelit. Mă simt amețit de vară și de luna plină, de iubirea ce-mi urcă în sânge, tiptil, în surdină. Aerul e

În ochii mei au înflorit trandafirii, primăvara mă trezește cu bulgări de soare, din mâinile mele își iau fluturii zborul, și dragostea doare. Superb mă mai doare! Plin de vigoare mă întorc

Azi nu vreau să fiu iar singur, Vreau un dram de nebunie, Vreau femei, vreau vin, vreau chefuri, Vreau puțină veselie. Nu vreau cărți, nu vreau manuale, Și nu vreau singurătate. Vreau să cânt

Nimeni nu avea alt Dumnezeu în afară de cel oficial, nimeni nu își făcea chip cioplit, nimeni nu se închina și nici rugăciuni nu spunea ca să nu ia numele Domnului în deșert. În toate zilele se

Prietena mea îmi spune mereu că nu citesc... (insert reproșuri: „Da’ mai pune și tu mâna pe-o carte!) Drăguțo – eu pe stradă am învățat să trăiesc! Când eu stăteam la coadă la carne și

Iarăși îmi bate luna-n geam Ca o amantă de la țară, Înfierbântată de dezmăț În noaptea molcomă de vară. Și tot mă strigă și mă roagă Să las cărțile de-o parte, Să ies afară, în grădină Și să

Albă, liniștea s-a lăsat peste duminică ca un lințoliu. E ziua mondială de doliu. În singurătatea comună, cetățenii își ucid libertatea cu telecomanda și alcoolul, tânjind leneș la o viață

Am ajuns lanterna roșie a poeziei românești. Privesc și mă mir, citesc și nu înțeleg. Minunate versuri! exclam. Dar sensul!? Unde e sensul? Ori sunt prea tânăr, ori prea bătrân pentru poezia

Sfârșit de toamnă în oraș. Friful s-a-ncuibat în case, Plouă mereu, fără relaș, Se furișează iarna în oase. Vine iarna, iarăși vine Cu tristețea-i deprimantă, Palidă și despletită, Înghețata

După ce Dumnezeu a făcut soarele și pământul, ziua și noaptea, cerul și apele, codrii și plantele, păsările și fiarele, s-a oprit și a văzut că totul era frumos și bun. A zâmbit mulțumit și

Iubita mea privește un film porno și râde. Eu spăl vase cu apă rece și îngheț. E duminică după-amiaza și e bine. La radio cântă bluesuri vechi, superbe. Un vecin bate în calorifer

EL, într-un moment de efuziune, îi mărturisește, la un pahar de vin, proaspetei sale amice, că e poet: “Există momente când scriu și sufletul meu se desface ca o floare încât îl poți privi în